#tramvaiulvietii

Sunt in tramvaiul vietii. Unii ii spun si 32. Iubesc excursia asta zilnica. Vad chipuri, vad expresii, vad atitudini...iau pulsul planetei.

Si din cand in cand in tramvaiul 32 se scriu scenarii, ruleaza scenete sau se intampla adevarate spectacole de muzica si dans. 

Ieri, dupa toate cele, dupa scos apa din casa, dupa mopuit si strans, dupa ce mi au trecut prin minte toate solutiile miraculoase - de la am descoperit ce caut eu in viata mea pana la uite gaura din teava!, dupa uscat gresia cu feonul si alte indeletniciri atipice, v amintiti ca tipam dupa o cafea ca si cand imi doream sa ating moastele nush carui mare sfant facator de minuni minunate. 

Si in bunul mers al lucrurilor, la un moment dat, cu gandurile mele cu tot, cu imagini despre apa in cap, am urcat again in tramvaiul vietii.

Toate bune si frumoase. Cum urc de la capatul lui dorinta primordiala este sa gasesc loc pe scaun. Toata lumea isi doreste loc pe scaun. Zici ca pleci in Sri Lanka!!! In cel mai nefericit scenariu faci 10 min pana la Unirea.

Btw, urc in 32 si ce sa vezi, minune!, gasesc loc. Acatistele mele online trimise catre sfantul scaunelor neocupate avu efect.

Si se porni mobilul lung motorizat cu propulsie pe firele Enelului, care nu e de stat, e proprietatea privata a unora cred, si la un moment dat un tip extrem de misto, dar extreeeem de misto ma fixa cu privirea. Bine, eu l am sesizat de cand a urcat si marturisesc, da, am tras cu coada ochiului, dar nah, prejudecatile, tramvai (de ce dreaq n are masina? 😂), da poate i place cu tramvaiul ca si mie,io o varsta, el parea asa pe la fro 40, dichisit, aranjat, io la blugi si ghiozdanel, si ca o incununare a tuturor factorilor impiedicatori ai unei viitoare relatii fuzionanto-atomice, io verigheta, el nu....

Whatever, nu asta era problema...io visam asa la un viitor cosmic imposibil cu tipul din tramvai si la un moment dat omu' mi se adreseaza. Mie! Intelegeti???? Mieeeeeee !!!!

Moamaaaaa, ce timbru vocal!! Moamaaa ce timbru masculin, pfuuuaaaiii si eu in mijlocul unui vartej de ameteli ii zambesc tamp ca proasta...

Si omul vorbea insotindu-si vorbele de gesturi usoare, aproape conspirative. Mi se adresa mie....

Numa' ca la un moment dat m a lovit o revelatie. De ce dreaq vorbeste omu' cu mine de la distanta aia? Ca sper ca ati inteles ca n am auzit nimic din ce spunea. Din cauza de ameteli...nah...

E, si cand imi revin din reeverie, si incep a auzi ce zice omu' catre mine, sa lesin si nu alta...

- Nu-i asa ca sunteti de la filaj?

Pffff...acu nush daca filaj se scrie cu litera mare sau mica, dar ma ia cu furnicaturi...

- Nu puneti voi mana pe mine mă, zicea tipul misto, nu ma dovediti... si cand o termin de construit am si plecat..schitele si planurile mele sunt la loc sigur!

In prima faza nu mi reveneam. Cum dreaq ma, un tip asa misto, asa mistoooo e diliu. Ca era clar diliu...Doamneee, tot tramvaiul se uita spre mine. Parca devenisem moaste de vizualizat. Am crezut ca nu mai ajung la Unirea.

Cand sa cobor imi zice din nou: - sa faceti un raport frumos despre mine, ca sunteti o tipa misto!

Atunci am zambit liber si pe bune. Am coborat eu si toata lumea din tramvai. Pentru ca Unirea e capatul tramvaiului vietii. Omul meu nu. N a coborat! S a intors strigandu-mi ca m a pacalit. Am pierdut tinta....