Era de o Inviere, in urma cu multi ani, atat de multi ca nu-s in stare sa-i calculez. Iar eu aveam vreo 30 de ani. Dupa asta sa va dati seama cat de multi ani au trecut.
Si cum spuneam, eram la biserica de Inviere. Se face ora cu pricina, se ia lumina si toata lumea grupuri, grupuri se asteptau unii pe altii sa mearga la cimitir cu lumina.
Nu stiu cum e prin alte locuri dar acolo unde m am nascut eu, in mijlocul Baraganului, in noaptea de Inviere se merge cu lumina la cei dusi.
Si apoi tre' sa va mai spun ca eu fac parte din categoria ălora de nu li-i frica de cei dusi.
Avand in vedere acest aspect, si putinul vant de batea, ma departez de pâlcurile de tanti si mămăici ce mergeau lejer de brat, intind pasul si o tai spre cimitir la un meeting cu tata.
Si in ritmul asta ajung cu muuult inaintea tuturor la poarta cimitirului.
Tin sa va spun ca era liniste. Intru pe poarta si pășesc cu grija sa nu calc pe unde nu trebuie.
Ajung la tata, pun lumina, stam asa la o sueta scurta, si-n timp ce mi aprind o tigara aud lumea la poarta cimitirului. Ideea e ca se asteptau unii pe ceilalti in functie de viteza de croaziera pe care au avut-o sa poata intra cu totii.
Tre' sa va spun ca la vremea aia locul unde odihneste tata era o aripa noua ceva mai putin populata. Intre timp e full.
Curent electric ioc. In aripa noua eram numai eu. Marea majoritate a lumii se desfasura in cimitirul vechi pe la ai lor.
Si la un moment dat, pe drumul ce desparte cumva partea veche de asta noua a locatiei vesnice vad o silueta. Se misca de colo si nu indraznea sa puna pasul sa intre singura in aripa noua. Ma uit cu atentie, nu disting foarte bine cine e, chit ca avea lumanarea in mâna si la un moment dat aud: " Danielăăăă, Danielăăă!"
Ciulesc urechile si mi dau seama ca i fiinta vie. Adica in viata. Adica sora tatei striga dupa mine da' nu facea un pas sa i aduca lumina tatei.
Mai striga odata, inca odata...si daaaa, ati ghicit, cretina de mine nu-i raspunde.
Un gand dement ,de om normal,ajuns degeaba la 30 de ani, patrunsese in mintea mea si prefigurase urmatorul scenariu. Vine matusaaaa, eu ies de dupa crucea tatei si zic Bauuuuuu!!!!
Ma oameni buni, saraca femeie face pasul si incepe a vorbi singura si tare. Probabil sa si inabuse frica. Sa se auda pe ea...
"Unde o fi fata asta? Ia sa ma uit pe unde calc, sa nu ma impiedic...."
Si turuia asa aiurea. Facea doi pasi, se oprea, mai facea doi pasi, iar se oprea. Sub incaltarile ei scartaiau chestii de pe jos. Se oprea, se uita in urma, incerca sa se tina de cate un gardut, lua mana imediat...
Tampita de mine isi tinea respiratia si se abtinea cu greu sa nu rada...
Si imi dau seama la un moment dat, strabatuta naibii de un flash scurt de luciditate ca pot sa o omor...
E, si acu' ia si rezolva...
Jur ca nu mint ce urmeaza sa va spun. Realizez grozavia si incep sa ma misc spre stanga usoooorrr, unde la o oarecare distanta mai odihnea cineva. Nici acum nu stiu cine. Dar avea locul imprejmuit cu gardut metalic. Miscarile facute de mine cred ca lasau ceva zgomot pentru ca matusa sarmana se oprea si asculta. Nah,ma opream si eu...
M am rugat in gand sa ma strige iar sa pot cumva sa i raspund. Sa fac naibii ceva reparatoriu...da' n-a mai strigat.
Reusesc sa trec gardul si ma introduc usor lungindu-ma intre gramada de pamant de stiti ce simbolizeaza si gardul vietii. Ma rog...
Incerc sa stau nemiscata, intinsa pe jos in timp ce matusa-mea ajunsese la tata.
Baiiii, ii vedeam fața!!! Ma uitam la ea cum se straduia sa aprinda o alta candela si i-o stingea vantul. Imi venea sa ma duc eu sa o aprind numai sa plece odata.
E,in timpul asta sarmana, vorbea in continuare. Singura si degeaba...
"Iote ma ca nu s-aprinde. Da' de ce nu o fi arzand? Bate vantu' si d-aia..."
Si in timp ce stateam teapana si simteam cum se scurge incet vesnicia un soi de inevitabil se indrepta catre mine.
Imi venea sa stranut. Rau. Rau...
Si la un moment dat am trecut de la agonie la extaz. O aud pe matusa-mea cum se departa. Cu viteza de data asta. Se aprinsese candela si pe aleea aia despartitoare se indrepta spre iesire un grup de femei...
Sa fi vazut cum se ducea...
Si am stranutat. De vreo trei ori. Tinandu-ma de nas.Intr-o oarecare tacere. O impunea locul....
