Setea de pedeapsa

Stateam pe scaunul portocaliu in timp ce tramvaiul leganandu-se se indrepta catre centrul orasului tarand cu sine o multime de suruburi ruginite. Parca traversam Roma antica in tramvaiul 32. De la una din statii urca o gasca de de tanti care semanau din avion cu controlorii. Dupa cateva minute se produse un soi de busculada si aud vocea unei tanti adresandu-se unui tanar:

-        --Te plimbi cu tramvaiul? Da bilet nu te-a invatat ma-ta sa iti iei? Vrei sa mergi moca ma? De ce vrei sa mergi moca ma?

Tanarul era rosu tot si incerca sa baiguie cateva cuvinte despre faptul ca nu are bilet si mai ales despre faptul ca mama lui nu l-a invatat sa circule fara. Mai ca il podideau lacrimile.

-        --Acum trebuie sa platesti amenda, pai e frumos asa? , zise tanti aceea amenintator, si in timp ce vorbea o vedeam crescand in dimensiune facandu-se din ce in ce mai mare. Parca nu era de ajuns de mare. Ma intrebam in mintea mea ce dracu sa fac sa il ajut pe pusti sa iasa din ambuscada.

Si in timp ce ma gandeam la o solutie aud de undeva din lateral vocea unui barbat tunand:

-        -- La puscarie cu ei ‼! Pe vremea mea nu era domle’ asa…iti dadea statu’ casa, iti dadea statu’ munca…N-aveai munca, te duceai la puscarie…

Cu cata sete zicea omul ala catre tanarul timorat si fara bilet din tramvaiul 32 sa se duca la puscarie…

M-am ridicat aproape curajos si am perforat un bilet. Tanarul incoltit nu mai calatorea moca. Ma indrept triumfator catre tanti controloarea si ii intind biletul explicandu-i ca pustiul e cu mine, dar eram mai in spate si nu am auzit ce se petrece.

-        -- Haidi’ fa sa coboram ca l-a scos una. Are bilet acuma! Tuna matahala de femeie.

Se intoarce catre mine si-mi zice aproape scuipand: sa nu mai faci din astea fa, ca nu faci bine…puteai sa-ti iei bataie!

Salvata si eu si pustiul fara bilet din pericolul sanctiunii si pe deasupra si al bataii, ne privim unul pe celalalt complice in timp ce baiatul imi spune aproape soptind: multumesc…ati vazut? Astia voiau sa ma trimita la puscarie…

Am citit spaima in ochii lui. Mi-a venit sa plang. Cum mama dracului sa exacerbezi situatia in asemenea fel incat sa nasti asemenea reactii. Ce minte bolnava si plina de  rau a putut sa gandeasca una ca asta. Imi indrept privirea catre individul care aproape urla, si care inca vorbea cu glas tare despre cum era pe vremea lui. Pe vremea in care lumea se ducea la puscarie…ce resorturi umane inexplicabile i-a declansat ura cu care spumega si inca zicea ca ar trebui sa ne ducem la puscarie. Astia care nu muncim, care circulam fara bilet in tramvai. Si astia care ii invatam pe altii de rau. Ultima afirmatie imi era adresata in mod sigur.

N-am avut curajul sa-l infrunt. Cu toate ca i-as fi zis vreo doua-trei. Si poate i-as fi cerut mnealui de munca si pentru mine. Nu de alta dar inca era proaspata cerneala pe biletul meu de liberare din puscarie.

Imi scot portofelul din geanta, pun biletul inapoi si invariabil dau peste hartia impaturita care mi-a oferit mie libertatea. Imi venea sa plang. Imi venea sa urlu si peste toate imi venea sa il strang de gat pe omul ala care tot nu tacea.

-         Domle, tinerii astia drogati n-au nimic in cap! Pe vremea mea nu exista domle droguri. Ia uitati-va la el, are ochii rosii in cap. Cine stie ce a luat…

Cateva doamne respectabile, cu cocul prins in clame ii tineau isonul lamentandu-se asisderea. Undeva la a patra statie pustiul a coborat. Mi-a facut  semn cu mana ca si cand mi-ar multumi. S-a apropiat si mi-a soptit usor ca se duce la munca. L-am salutat zambind si i-am urat o zi usoara. S-a aplecat intr-o parte si-a zis ca va fi datorita mie.

Mi s-a parut ca toata povestea asta a durat o vesnicie. Ma uitam dupa tanarul care se departa odata cu tramvaiul mergand cu capul in jos. Mi-a fost rusine. Am intors privirea catre grupul de revoltati care inca vociferau la adresa tinerilor din ziua de azi. Indreptandu-ma catre usa, inainte sa cobor nu m-am putut abtine si le-am aruncat din mers faptul ca datorita tinerilor astora iresponsabili ei inca isi iau pensia.

Am coborat la Unirea luand-o agale prin centrul vechi al Bucurestiului si repetand in gand ce dracu am sa-i spun consilierului care se ocupa de mine.

-         --Ti-ai gasit de munca?  Cu atata timp la dispozitie te poti apuca din nou de orice…

O priveam tamp in incercarea de a-mi controla reactiile. Ce sa ii spun? Ca fac curat la vreo cateva doamne? O data pe saptamana. Atat am gasit. Si daca o sa-mi zica dupa aia ca iar muncesti fara contract; daca o sa-mi ceara numerele lor de telefon sa vorbeasca ea. Ca doar, na, ii consilier la Serviciul de reintegrare sociala al infractorilor.

Imi rasuna in urechi dialogul ce ar putea sa aibe loc intre madam Tudor si domnisoara Raluca Alexandru , consilierul meu.

„Alo, buna ziua, sunt Raluca Alexandru, consilier la Serviciul de Reintegrare Sociala al Infractorilor. Si ochii lui madam Tudor, femeie de treaba de altfel, incepeau sa se faca mari…Am inteles ca Daniela Tarau lucreaza la dvs. „

Si dupa aia urma turuiala lui madam Tudor; ihi, vine odata pe saptamana, face curat, calca si o mai trimit in piata la cumparaturi.

-     Doamna, aveti grija, sa o observati cu atentie, si inca ceva, nu-i mai dati banuti sa se duca in piata. Stiti, doar ce a iesit de la puscarie...

Vedeam ochii mari ai lui madam Tudor iesiti din orbite, mi-o imaginam scapand receptorul din mana, devenind livida si facand un atac de panica…

Si-atunci, cu capul in jos ii spun consilierei mele ca nu am gasit de munca. In incercarea disperata de a preintampina asemenea posibile scenarii. Scenarii care ma urmareau tot timpul. Ascult aproape dusa cum domnisoara Raluca imi spune ca trebuie sa fiu cuminte, sa imi caut de munca, sa am grija pentru ca oricand ma pot intoarce acolo; sa ma gandesc la fiecare pas pe care il fac, pentru ca am un copil si ca riscul de recidiva este destul de mare. Imi dadea niste cifre care oricum treceau pe langa urechile mele.

-         --Acum poti pleca. Mai asteapta si altii. Ne vedem luna viitoare pe 9. Sa nu care cumva sa faci sa nu vii. Ca stii ce te asteapta.

-         --Am inteles, am ingaimat sters si cu capul in pamant.

M-am ridicat de pe scaunul ala de lemn si in timp ce ma indreptam spre usa gandeam la domnisoara Raluca. Nu cred ca avea mai mult de 28-29 de ani. Eu aveam 30. Si ma intrebam daca ar putea sa vorbeasca altfel decat pe tonul acela superior si aparent profesional, perceput de mine ca fiind umilitor. Incercam sa mi-o imaginez razand cu gura pana la urechi. Si nu-mi iesea. De cate ori zicea ca ma pot intoarce acolo oricand, incercam sa nu o aud si-mi spuneam in minte: „Nu ma intorc acolo imbecila dracului ! Uita-te in ochii mei si spune daca ma vezi iesind de aici si facand nu stiu ce minune sa-ti dau tie satisfactia de a ma trimite inapoi”

Fiecare drum in biroul ala, odata pe luna, ma seca de orice urma de resursa. Mergeam pe strada si aveam senzatia ca mi-i capul atat de aplecat de parca ar atinge pamantul. Si imi rasuna in urechi vocea domnisoarei Raluca. Din ce traiesti, ce mananci, ce pensie are maicata, pe unde te invarti, cu ce platesti facturile…cu bani, imbecilo, ca nu le pot plati cu nasturi…

Singura asteptare si spaima pe care o aveam era sa nu cumva sa treaca data de 9 si sa nu ajung la semnat. Aveam pe usa la baie o coala A4 pe care scria mare: pe data de 9 la SRSS. Aveam una si in bucatarie. Si pe holul de la intrare.

Mi-aduc aminte ca la un moment dat, acelasi tramvai 32 a intrat intr-o ambuscada. S-a lovit cu o masina pe undeva pe la Petre Ispirescu. Am stat pret de o ora si ceva pana s-a degajat traficul. Chinurile iadului daca le-ar povesti cineva intors nu s-ar compara cu chinurile mele. Depasisem ora 10, ora la care trebuia sa fiu in fata biroului domnisoarei Raluca. Am ajuns pe la 11 si ceva. M-a privit cu repros si mi-a aruncat vorbe grele. Ca nu o intereseaza ce se intampla in trafic, ca trebuia sa fiu acolo la 10, ca are un program si o multime de hoti de supravegheat…Atunci am realizat ca atitudinea ei se justifica. Ca ma trata ca pe o hoata. Asta eram in ochii domnisoarei Raluca.

M-a iertat amintindu-mi totodata faptul ca ar trebui sa plec de acasa cu trei ore inainte sa fiu sigura ca ajung. Ca in asta consta libertatea mea. Ca de ea depinde faptul ca pot merge pe strada. Si ca eu imi bat joc de lucrul asta. Am privit-o lung, prima data cand am privit-o in ochi si am tacut. Pret de secunde bune nu a putut sa-mi sustina privirea. As fi vrut sa plang si sa ii dau doua palme. Nu am putut sa fac nici una, nici alta. De ea depindea doar libertatea mea. Dar din ziua aia, am privit-o in ochi. A fost prima victorie in lupta cu mine.

Cand esti proaspat iesit din puscarie, lucrurile se tin lant. De parca n-ar fi fost de ajuns, intr-o dimineata aud batai in usa. Ma ridic de pe scaun si ma uit pe vizor. Un politist statea in fata usii mele. Am incremenit un timp cat sa am senzatia ca am devenit statuie. Mana dreapta refuza sa deschida usa iar genunchii imi tremurau cat sa nu ma mai sustina. Am deschis intr-un final aproape inebunita. Aveam 6 luni de cand ma liberasem.Mi se inclestase maxilarul si nu puteam sa vorbesc.

-         -- Mneatza, zice acesta. Io sunt sectoristul. Pot sa intru? Sa nu stau aci in hol.

-        --  Intrati va rog. Ce s-a intamplat?

Tamplele imi zvacneau si inima batea gata sa iasa din piept.

-     -- Pana una alta nu s-a intamplat. Da’uite ce e. Nici nu vreau sa se intample. Baga-ti mintile in cap si ai grija ce faci p-aci…Nu te antura, nu fa belele ca io vreau liniste. Ai priceput? Ca mai trec pe aici si daca aud ceva iau masuri. Si n-o sa-ti placa. Zi mersi ca esti acasa. Si baga-ti mintile in cap, cum ti-m zis…

Ce dracu sa zic, am zis ca am priceput. De parca aveam de ales. Si-a plecat prostul lumii. Doamne, cat era de prost. Am numarat intr-o singura fraza vreo 5 dezacorduri. A mai venit de vreo doua ori. Atat a mai apucat. Pentru ca imbecilul a mai batut si la alte usi. Si dupa o vreme am inteles de ce nu ma mai salutau vecinii. Ii informase.

A doua intalnire cu sectoristul a fost una moralizatoare. S-a infiintat la usa mea din nou,  si a cerut cafea. Asa, tam-nesam, a vrut sa ii fac o cafea. I-am facut, si-a avut noroc ca n-am scuipat in ea. Pentru ca m-a intrebat daca se fumeaza in sufragerie, si i-am zis ca nu. Numai in bucatarie se fumeaza. Cat am regretat raspunsul ala. Mi-as fi asumat fumul catorva tigari in casa numai sa ii pot servi cafea cu flegma de hoata.

-       -- Ce-ai facut ma fata, m-a intrebat cu un ton de alteta regala, ce dracu ai facut de ai stat doi ani in puscarie? Ca te vad fata draguta, curatica, proasta nu esti…

-         „Prost esti tu fir-ai al dracului cu clipa cand ai aparut la usa mea”   bubuia raspunsul in minte.. Si ramanea inchis acolo, cu eforturi mari sa nu cumva sa tasneasca fara sa imi dau seama.

-         -- Cu ce fapta te-ai dus pe teava?

-         -- Inselaciune, zic eu.

-         -- Si pe cine ai inselata ma fata? Infractiune misto, gulere albe, cat ti-ai tras?Ai pus si tu ceva deoparte?

-         ’Tu-ti mortii mati, cu ma fata al tau cu tot, cu gulerele tale albe de bou” – tuna mintea mea in timp ce fiecare fibra din corp urla.

-          --  Pe nimeni, ii zic. A fost o greseala.

-         -- Ha, ha, ha…de la tine am pretentii ma fata. Asa zic toti hotii pana ii dovedesti. Da tu esti fata draguta, tinerica, curatica…pe bune, si uite ce cafea misto faci…ia zi, cat ti-ai luat?

-         --Trei ani cu suspendare si 6 ani termen de incercare, ii raspund eu.

-         -- He, he, a mea esti timpul asta…

S-o crezi tu jigodie ordinara ca o sa-ti iasa ce vrei sa faci. Sa mori tu cu privirea aia scarboasa ca o sa ma atingi cu un deget. Imi doream sa ii torn cafeaua pe gat si sa se duca dracului odata din casa mea.

-         -- Uite, ca esti simpatica, pot sa am grija de tine perioada asta. Mai cunosc si eu pe unu pe altu’, numa sa fii cuminte. Sa nu mai faci nefacute din astea, ca ai vazut unde ajungi. Si e pacat de tine. Ca daca ma uit mai bine esti chiar frumusica.

Prostul satului sa fi avut aproape de 50 de ani. Moaca tipica de militian, cu burta si ceafa lata. Ii jucau ochii in cap ca maimutelor de la circ. Intinse mana spre mine si zise zambind larg:

-     -- Ia vino tu incoace, ca daca esti fata de treaba io te protejez, am io grija sa ai ce iti trebuie, macar asa cat se poate, ca o am si eu pe fiimea la facultate, da’ma descurc io, nu-ti fa griji…

Pusese mana pe mine si ma tragea spre el. In momentul ala, s-a auzit usa de la intrare si vocea copilului meu strigand,

-         -- Mami am venit, pot sa ies si eu la fotbal azi?

Mi-am smuls mana din mana boului si am iesit in usa bucatariei.

-         -- Nu mama, azi nu iesi la fotbal. Astazi mergem sa-ti iau adidasi.

Copilul intra in bucatarie si el si-l vazu pe domnul politist pe scaun. Se uita la el, se uita la mine cu ochii mirati si mari dar nu reusea sa zica nimic.

-      --  Uite mami, el e domnul politist de la sectie, a trecut sa ma intrebe daca am schimbat buletinul.

Marius s-a luminat la fata, s-a dus sa se schimbe in timp ce imi spunea ca are teme la matematica si nu crede ca stie sa le faca si ca ii este foame.

-         -- Vreau cartofi prajiti mami‼!

Prostul lumii se ridica de pe scaun privindu-ma intr-un fel pe care nu l-am inteles.

-        --  Fa-i baiatului sa manance. Ii aci in spate la scoala? Ce clasa e?

-         -- A cincea, zic eu.

-         -- Ai bani sa-i iei adidasi?

-        --  Am, zic. Si continui in gand, „am ‚tu-ti mortii mati de libidinos, ca doar n-oi vrea sa imi dai tu”…

-         -- Bine ma fata. Cum invata baiatul? Dimineata?

-        -- Da, i-am raspuns.

-        --  Bine, mai trec pe la tine.Nu scapi tu asa usor…

Am tacut. Nu voiam sa mai treaca pe la mine.Nici in ruptul capului nu voiam sa mai treaca. Mintea cauta cu febrilitate solutii la noua problema. De parca n-as fi avut destule. Ma gandeam cum sa fac sa scap de imbecil.

A treia oara cand l-am intalnit eram in fata blocului. Nu mai stiu de unde veneam. Dar cert este ca veneam. Prostul lumii statea de vorba cu doua vecine, nu stiu ce vorbeau ca atunci cand m-am apropiat au tacut. Am salutat si nu mi-a raspuns nimeni. Numai el zambind m-a privit ca pe o prada. N-am intrat in scara blocului. Am facut stanga imprejur privindu-mi ceasul si-am ingaimat ca am uitat sa iau paine.

-         -- Te astept aci, a strigat dupa mine.

O astepti pe ma-ta, i-a raspuns mintea mea. Aproape o ora s-a invartit prin fata blocului ca un leu in cusca. Am stat dincolo de strada, dupa un colt, asteptand sa plece. Si m-a cuprins un alt fel de panica. Pe langa fricile pe care le aveam deja.

Vreo trei luni de zile m-am strecurat din casa ca o umbra, uitandu-ma in stanga si in dreapta. Vecinii nu ma mai salutau iar copii la scoala in mod miraculos aflasera ca mama lui Marius a facut puscarie. A venit copilul acasa intr-o zi plangand si mi-a zis ca nu mai vrea sa mearga la scoala. Ca rad copii de el. Si ca doamna diriginta l-a intrebat daca este adevarat ca mama lui......

Am plans in noaptea aia. Stins si definitoriu. Mi-am dat seama ca toata viata are sa stea sub semnul asta. Ca toata viata mea si a copilului meu are sa fie marcata si impletita cu un stigmat nedemn. Asta era biletul cel mai sigur catre  dezumanizarea noastra.