Ui', ui', ui', ce ploaie ii da!!! Se aude ploaia pe casa de zici ca-i in mijlocul verii..
Azi, adica pe 12 februarie, se implinesc 11 ani de cand am luat permisul de conducere. Pe o ploaie torentiala. Tot in februarie. Locul impricinat, Bucurestii Noi. Fata in fata, eu si militianul. Cand s-a urcat s-a lasat masina pe-o parte. Mai statea pe bancheta din spate unu mic si slab...si-mi spuneam in mintea mea, Doamne si acu' tot dezechilibrata ai lasat situatia...
Instructorul vietii ma pregatise el cumva psihic. Atat cat i-a iesit, evident. Da' mi-am soptit eu mie-mi, ca dracu nu-i negru taciune iar militianul de la traseu nu e dracu, pe cale de consecinta ce am inteles fu faptul ca organul nu-i negru taciune....
Si cum karma nu te lasa pana nu face misto de tine, vizibil, ploaia nu renunta sa mai plouă, parea ca intreg Universul a pus-o de-o conspiratie impotriva mea.
Multe frate, multeeee. Limitatoare de viteza. Ziceai ca pe stradutele alea din Bucurestii Noi sta mama si tatal limitatoarelor de viteza din Galaxie. Si multe semne. Multe mă oameni buni. La fiecare colt de strada, straduta, fundatura. Aaa, si gropi. D-alea naspa, ca nu exista Waze sa le semnalizeze pe vremea aia.
In fine, se urca varfu' Moldoveanu in masina. Si lung, da' si lat. Cat cuprindea. Mă prinsese calma să zic. Da' dupa ce s-a instalat, Yehova, Allah, Buda si Krishna mi-s martori ca am simtit asa o greutate fix in plex. Si tot ala fu momentul in care am stiut sigur ce a mancat in dimineata aia. Se simtea de sub Lavanda.
L-am privit pret de doua-trei secunde. N-am avut timp sa-l privesc pe tot. Că mai continua din el in toate directiile.
Mă infruntă cu ochii si el. Si zice cu-n zambet larg: hai tata!!! Dadu o bucurie brusca peste mine. Si ma gandesc. Sa-i sar in brate si sa strig: tataaaaaaaaaaa!!!!
Belesc ochii la el mai bine. Avea un zambet asa pierdut pe la limita de jos a retardului.
Insa, cum zice si cantecul: De pe umarul drept ingerul mi-a soptit/ Vrei permis sau nu vrei?/ Mars si fa o demonstrativ!
Greutatea din plex ramasese. Ziceai ca-l duc pe Bud Spencer in cârcă intr-o plimbare de croaziera. Dă-i așează scaun, aseaza oglinzi, verifica pedale, ca nah, la1.57 de metri vezi cerul rar, pune-ti centura, timp in care zici Tatal nostru, varianta abreviata.
Il stiti? Hai maaa...Tatal nostru ceic snt vit fvt....si p aci te opresti...
Pornesti de parca Challengerul o taie spre Constelatia Cassiopeia. Nu privesti in urma. Pentru ca umanitatea te aclama...
Si te trezeste o palma dupa ceafa. - Imi intra apa in ochi, zice militianul.
Fuck offff, stergatoarele!!! Oricum, mie nu mi trebuiau. Aveam drumul meu spre Cassiopeia. Si merg frumusel. Cedeaza trecerea. Am cedat-o. Era logic,nu? Si legal. Oricum am cedat-o la fix! Ca prin fata noastra se produse unu cu beemweul, alt level frate, n-am apucat sa vad culoarea masinii ca n-am avut cand. Asta sigur avea activata optiunea de teleportare engheigi.
E, si cum trecu mări, trecu, ne-a izbit in fata toata balta din intersectie. Nota bene, stergatoarele mergeau. Au opus rezistenta ca la taifun. Numai ca militianul meu, relaxat, cu mana scoasa pe geam, cu tigara aprinsa va imaginati ce s-o intamplat cand o venit valul. Cred ca-n 5 secunde tigara lui intrase in gara Ploiesti. Si mutra nene, a facut toti banii. Expresia...
Si aci' aveam doua variante. Luate cate doua. Sa rad in hohote sau sa rad cu lacrimi infundat. Si reversul, se enerveaza omu' si face urat sau ma pică in secunda aia...Mi-l si imaginam coborand din masina, dandu-si geaca de interne jos, suflecandu-si manecile, ridicand masina deasupra capului, ca un luptator de sumo , si scotand un racnet din ala infiorator si nepamantesc...de fug si mortii din cimitire in adaposturi.
E, se pare ca am ales varianta rasului pe infundate. Care s-a manifestat din plin. Cu lacrimi, spasme si alte alea, si cu capul pe volan. Nu mai puteam. Prin ochii mei se derula in reluare si pe slău mod fata omului cu valul venind...
Orecum reactia lui fu normala. Vazu schimonoseala in care existam temporar si-l puse Dumnezeu sa ma intrebe de mi-e rau. Nu-mi era, da' jumate facusem pe mine. Jumatea ailalta devenise nerelevanta. Trebuia doar sa nu-i mai privesc fata.
Ei, ne mișcarăm din intersectia stelara, urmă o parcare laterala executată mediu, o intoarcere schumahiana din 3 miscari acceptabila, si gestul omului de a-si aprinde o tigara.
Mai oameni buni, momentul ala a fost antologic. Absolut antologic. Mi se rupea de masina, permis si alte targheturi. Eram centrata pe om. Devenise simpatic. Scoate ăsta tigara din pachet, sta cu ea intre degete pana trecem de prima intersectie, se uita in stanga, se uita in dreapta, se uita la bricheta, ala din spate mic si slab zice la un moment dat: sefu' aprindeti-o, ca nici din spate nu vine nimic...😂😂😂😂
Am lesinat. Am lesinat. Am lesinat....am tras pe dreapta la parcul Bazilescu, m-am dat jos din masina si-am rupt-o la fuga. Pe una din alei erau 2 veceuri d-alea ecologice. Pun mana pe usa, si aud din spatele meu: Admisssssss!!!!
#tobecontinue
Azi, adica pe 12 februarie, se implinesc 11 ani de cand am luat permisul de conducere. Pe o ploaie torentiala. Tot in februarie. Locul impricinat, Bucurestii Noi. Fata in fata, eu si militianul. Cand s-a urcat s-a lasat masina pe-o parte. Mai statea pe bancheta din spate unu mic si slab...si-mi spuneam in mintea mea, Doamne si acu' tot dezechilibrata ai lasat situatia...
Instructorul vietii ma pregatise el cumva psihic. Atat cat i-a iesit, evident. Da' mi-am soptit eu mie-mi, ca dracu nu-i negru taciune iar militianul de la traseu nu e dracu, pe cale de consecinta ce am inteles fu faptul ca organul nu-i negru taciune....
Si cum karma nu te lasa pana nu face misto de tine, vizibil, ploaia nu renunta sa mai plouă, parea ca intreg Universul a pus-o de-o conspiratie impotriva mea.
Multe frate, multeeee. Limitatoare de viteza. Ziceai ca pe stradutele alea din Bucurestii Noi sta mama si tatal limitatoarelor de viteza din Galaxie. Si multe semne. Multe mă oameni buni. La fiecare colt de strada, straduta, fundatura. Aaa, si gropi. D-alea naspa, ca nu exista Waze sa le semnalizeze pe vremea aia.
In fine, se urca varfu' Moldoveanu in masina. Si lung, da' si lat. Cat cuprindea. Mă prinsese calma să zic. Da' dupa ce s-a instalat, Yehova, Allah, Buda si Krishna mi-s martori ca am simtit asa o greutate fix in plex. Si tot ala fu momentul in care am stiut sigur ce a mancat in dimineata aia. Se simtea de sub Lavanda.
L-am privit pret de doua-trei secunde. N-am avut timp sa-l privesc pe tot. Că mai continua din el in toate directiile.
Mă infruntă cu ochii si el. Si zice cu-n zambet larg: hai tata!!! Dadu o bucurie brusca peste mine. Si ma gandesc. Sa-i sar in brate si sa strig: tataaaaaaaaaaa!!!!
Belesc ochii la el mai bine. Avea un zambet asa pierdut pe la limita de jos a retardului.
Insa, cum zice si cantecul: De pe umarul drept ingerul mi-a soptit/ Vrei permis sau nu vrei?/ Mars si fa o demonstrativ!
Greutatea din plex ramasese. Ziceai ca-l duc pe Bud Spencer in cârcă intr-o plimbare de croaziera. Dă-i așează scaun, aseaza oglinzi, verifica pedale, ca nah, la1.57 de metri vezi cerul rar, pune-ti centura, timp in care zici Tatal nostru, varianta abreviata.
Il stiti? Hai maaa...Tatal nostru ceic snt vit fvt....si p aci te opresti...
Pornesti de parca Challengerul o taie spre Constelatia Cassiopeia. Nu privesti in urma. Pentru ca umanitatea te aclama...
Si te trezeste o palma dupa ceafa. - Imi intra apa in ochi, zice militianul.
Fuck offff, stergatoarele!!! Oricum, mie nu mi trebuiau. Aveam drumul meu spre Cassiopeia. Si merg frumusel. Cedeaza trecerea. Am cedat-o. Era logic,nu? Si legal. Oricum am cedat-o la fix! Ca prin fata noastra se produse unu cu beemweul, alt level frate, n-am apucat sa vad culoarea masinii ca n-am avut cand. Asta sigur avea activata optiunea de teleportare engheigi.
E, si cum trecu mări, trecu, ne-a izbit in fata toata balta din intersectie. Nota bene, stergatoarele mergeau. Au opus rezistenta ca la taifun. Numai ca militianul meu, relaxat, cu mana scoasa pe geam, cu tigara aprinsa va imaginati ce s-o intamplat cand o venit valul. Cred ca-n 5 secunde tigara lui intrase in gara Ploiesti. Si mutra nene, a facut toti banii. Expresia...
Si aci' aveam doua variante. Luate cate doua. Sa rad in hohote sau sa rad cu lacrimi infundat. Si reversul, se enerveaza omu' si face urat sau ma pică in secunda aia...Mi-l si imaginam coborand din masina, dandu-si geaca de interne jos, suflecandu-si manecile, ridicand masina deasupra capului, ca un luptator de sumo , si scotand un racnet din ala infiorator si nepamantesc...de fug si mortii din cimitire in adaposturi.
E, se pare ca am ales varianta rasului pe infundate. Care s-a manifestat din plin. Cu lacrimi, spasme si alte alea, si cu capul pe volan. Nu mai puteam. Prin ochii mei se derula in reluare si pe slău mod fata omului cu valul venind...
Orecum reactia lui fu normala. Vazu schimonoseala in care existam temporar si-l puse Dumnezeu sa ma intrebe de mi-e rau. Nu-mi era, da' jumate facusem pe mine. Jumatea ailalta devenise nerelevanta. Trebuia doar sa nu-i mai privesc fata.
Ei, ne mișcarăm din intersectia stelara, urmă o parcare laterala executată mediu, o intoarcere schumahiana din 3 miscari acceptabila, si gestul omului de a-si aprinde o tigara.
Mai oameni buni, momentul ala a fost antologic. Absolut antologic. Mi se rupea de masina, permis si alte targheturi. Eram centrata pe om. Devenise simpatic. Scoate ăsta tigara din pachet, sta cu ea intre degete pana trecem de prima intersectie, se uita in stanga, se uita in dreapta, se uita la bricheta, ala din spate mic si slab zice la un moment dat: sefu' aprindeti-o, ca nici din spate nu vine nimic...😂😂😂😂
Am lesinat. Am lesinat. Am lesinat....am tras pe dreapta la parcul Bazilescu, m-am dat jos din masina si-am rupt-o la fuga. Pe una din alei erau 2 veceuri d-alea ecologice. Pun mana pe usa, si aud din spatele meu: Admisssssss!!!!
#tobecontinue
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu