Drd.Daniela Tarău
Academia de Politie ALEXANDRU I.CUZA
Abstract:
Romanian
Courts do not possess a general uniform practice with regards to moral damages
accorded to people wrongly sentenced.Here we're talking about a few already
notorious miscarriages of jurisprudence in the last few years, which continue
to bear a fiduciary cost to the Romanian State.The lack of a uniform practice
in and of itself does not constitute a judiciary discomfort. The real issue
exists because the vested Judge required to rule on moral damages adds to the
unjustness and suffering of those who should rightly be compensated.I address
here a number of recent causes precisely to prove the inconsequence of the
Magistrate in the course of appreciating moral damages so badly needed in
conjectures where the Romanian State bears culpability by judiciary
errors.While it's true there are no pre-established criteria of operation in
Romanian Courts and that judgment is generally equitable, it is also true that
illegal arrest, restriction of personal movement and unjust sentencing all
create physical and psychological trauma that are impossible to be 'measured',
due to violations of fundamental values.The main role of this type
of justice is played by the victim. No one addresses this issue. There is no
institution that bear either the authority or obligation to correct the
suffering of the victim. Everything is reduced to a certain money amount
accepted by the victim, amount often negligible when viewed through the prism
of the consequences generated by the illegal sentencing on the private life and
on the family or the individual's conscience.
The
following work expresses the opinion generated by a critical analysis with
respect to moral damages accorded to a innocent citizen and the permanent claim
of the representatives of the State in the institution of enrichment without
just reasons.
Keywords: damages, miscarriage of justice,
criteria, judgment in equity, victim.
Practica
unitară cu privire la daunele morale acordate persoanelor condamnate pe nedrept
ridică probleme destul de subtile pentru instanţe.Nu pot fi ignorate
multitudinea erorilor judiciare în
materie înregistrate în ultimii ani ce au costat şi continuă să coste din punct
de vedere pecuniar statul român, şi nu numai.
Disconfortul
juridic astfel creat determină reacţii, atât din partea specialiştilor, cât şi
din partea acelora care duc la buna înfăptuire a justiţiei. Problema reală
există în mare masură datorită faptului că judecătorul investit să judece o
cerere de acordare a daunelor morale, produce implicit şi alte inechitaţi şi
suferinţe, atât pentru persoanele ale căror drepturi şi libertăţi au fost încălcate,
cât şi pentru toţi aceia care sunt destinatarii de drept ai valorilor
respective apărate de lege.
In urma unei analize pertinente şi elocvente
prin raportarea la cauzele cele mai
relevante, existente în materie, mă determină să afirm că pentru a dovedi
inconsecvenţa magistratului în a aprecia cuantumul daunelor morale atât de
necesare în situaţiile unde din culpa statului se produc erori judiciare
incontestabile, motiv pentru care , drumul este sinuos iar aşteptarile ,nu întotdeauna
cele mai potrivite.
E
adevărat că nu se operează cu criterii prestabilite, e adevărat că se judecă în
spiritul principiului echităţii…dar este la fel de adevărat faptul că măsura
arestarii nelegale, restrângerea libertăţii de mişcare, condamnarea pe nedrept
generează traume fizice şi psihice a căror “măsurare” este imposibilă, dat
fiind că sunt lezate valori fundamentale.
Se
cunoaşte faptul că rolul principal într-o construcţie de acest gen îl are
victima erorii judiciare, de care nu se ocupă nimeni, şi nici nu beneficiiază
de aportul legii in nici un fel. Astfel,nu exista vreo instituţie care sa aibe
căderea sau obligaţia de a repara şi
altfel suferinţa acestuia. Există doar
posibilitatea (uneori incertă sau inechitabilă) în ceea ce priveşte acordarea
unei sume de bani. Cuantificarea suferinţei printr-o simplă reparaţie de cele
mai multe ori derizorie subliniază înca odată neputinţa legii de a apăra cu
consecvenţă, promptitudine şi nu în ultimul rând cu exigenţă, orice victimă în
cauză.
Există
critici cu privire la cuantumul daunelor morale acordate unui nevinovat şi la invocarea
permanentă de către reprezentanţii statului a instituţiei îmbogăţirii fără just
temei, ceea ce ne determina să aprofundăm problematica în sine, căutând
eventual soluţii sau ,de ce nu să identificăm lacunele legislative ce determină
asemenea situaţii juridice.
În Magna Carta Libertatum (Anglia,
1215) se prevedea:”niciun om liber să nu fie prins sau închis, sau lipsit de
drepturile sale, sau pus în afară legii sau exilat, sau vătămat în vreun chip,
nici nu vom merge împotriva lui, nici nu vom trimite pe nimeni împotriva lui,
decât în temeiul unei judecaţi legiute a egalilor săi şi potrivit cu legile
ţării”
Dacă
aducem spre analiză un subiect de asemenea sensibilitate, se impune să definim
mai întâi sintagma eroare judiciară
aşa cum o prezintă dicţionarele juridice. Aşadar, eroarea judiciară este
eroarea ce are loc cu prilejul judecării unei cauze penale, constând în greşita
stabilire a faptelor, ceea ce a avut ca urmare pronunţarea unei hotărâri
nedrepte, situaţie în care există posibilitatea reparării pagubei în cazul
condamnării sau al luării unor măsuri preventive pe nedrept.De asemenea din
perspectiva art.52 din Legea Legilor,Constituţia României ,articol ce consacră
răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori
judiciare. Statul răspunde patrimonial
pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este
stabilită în condiţiile legii şi nu înlătura răspunderea magistraţilor care
şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.[1]
Răspunderea
statului in conformitate cu art.52 din Constituţie se regaseste reglementată în Noul Cod Penal ,Titlul VI, Capitolul VI
„Procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare
judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri”,art.
538 - 541 ,articole pe care ve vom prezenta mai jos, pentru a putea fi supuse
analizei şi de asemeni comparate cu vechea reglementare în materie, dată fiind
concluzia unanimă care opinează in sensul că noua reglementare o completează pe
precedenta, aducând elemente de noutate, atât de necesare instituţiei reparării
prejudiciului suferit de victima unei erori judiciare.Sens în care,au dreptul
la repararea pagubei în caz de eroare judiciară: persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa
aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în
executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul
în care, în urmă rejudecării cauzei, după anularea sau desfiinţarea hotărârii
de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a
produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.[2]
Aceleaşi dispoziţii au aplicabilitate şi în cazul redeschiderii procesului
penal cu privire la condamnatul judecat în lipsa, dacă după rejudecare s-a
pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.Exceptate de la cele două ipoteze
arătate mai sus sunt persoanele care prin declaraţii mincinoase sau prin alte
situaţii au determinat condamnarea, sau persoană condamnată căreia
nedescoperirea la timp a faptului sau faptelor ce l-ar fi disculpat îi sunt
imputabile.O altă prevedere a legii penale consacră faptul că are dreptul la repararea pagubei şi persoană
care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. [3]
În
consecinţă, putem afirma că victima unei erori judiciare, în speţă o persoană
condamnată pe nedrept,reţinută şi arestată nelegal, situaţii stabilite, după
caz, prin ordonanţă a procurorului, prin
încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a
judecătorului de camera preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau
hotărârea definitivă a instanţei de judecată investită cu judecarea cauzei ,are
dreptul la reparaţie.[4]
Astfel,noua
reglementare respectă în egală măsură Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
care menţionează în unul din articolele sale că atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau
când este acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit
dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoană care a suferit o pedeapsa
din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în
vigoare în Statul respectiv, cu expectia cazului în care se dovedeşte că
nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau
în parte.[5]
Referitor
la textele de lege invocate în prima parte a analizei observăm că aşează în
matca firescului o situaţie nefirească, aceea a condamnatului pe nedrept, a
victimei unui act de injustiţie, indiferent de timpul sau locul unde se
întâmplă o astfel de dramă.
Se
cunoaste că justiţia de-a lungul istoriei sale, a produs şi cu siguranţă va mai
produce erori. Oare cauza în sine ţine de natura umană, de nivelul de
pregătire, de profesionalism şi de gradul de aplecare al celui pus să hotărască
la un moment dat soarta semenului său deja aflat într-o situaţie juridică
critică.
De
aceea este fireasca întrebarea legitimă a acelora aflaţi în faţa unei erori
judiciare: „cine, ce face, şi ce primeşte nevinovatul, pentru că el este
personajul central al construcţiei injuste, să poată fi „reparat”? Stim însa că
reparatia în sine, cu adevărat nu va exista niciodată. Astfel opinez că în
această situaţie nu există restitutio în
integrum şi nici vreun alt principiu de drept în măsură să restabilească
demnitatea unui om.
Exista
doar o prevedere în Codul de procedura penală care face referire la „felul şi întinderea reparatiei” ce ar
trebui să aibe menirea aproape mistică
de a reda nevinovatului demnitatea pierdută, deoarece altceva nu i se poate da înapoi.
Spre
susţinerea celor afirmate, consider oportună evidenţierea integrală a
prevederii , astfel, la stabilirea
întinderii reparatiei se ţine seama de durata privării nelegale de libertate,
precum şi de consecinţele produse asupra persoanei, asupra familiei celui
privat de libertate ori asupra celui aflat în situaţia prevăzută la art. 538.
Reparaţia constă în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente
viagere ori în obligaţia că, pe cheltuiala statului, cel reţinut sau arestat
nelegal să fie încredinţat unui institut de asistenţă socială şi medicală.La
alegerea felului reparatiei şi la întinderea acesteia se va ţine seama de
situaţia celui îndreptăţit la repararea pagubei şi de natură daunei
produse.Persoanelor îndreptăţite la repararea pagubei, care înainte de privarea
de libertate ori de încarcerare că urmare a punerii în executare a unei pedepse
ori măsuri educative privative de libertate erau încadrate în muncă, li se
calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, şi timpul cât au
fost private de libertate.[6]
In
urma celor evidenţiate pot afirma înca odată existenţa acelor criterii de
evaluare a cuantumului daunelor morale pe care magistratul investit cu o cerere
de reparare le are la îndemână când judecă o asemenea solicitare, diferenţa
fiind dată de faptul că le regăsim doar înşiruite formal în deciziile instanţelor,
însa lipsite de efectul reparator dat de lege.
Privarea
nelegală de libertate înseamnă zile şi nopţi petrecute în celulă, luni de zile,
în unele situaţii chiar ani,( şi nu au fost puţine cazuri) ce modifică
substanţial conştiinţa individului, naşte traume de nedescris, distruge familii
culminând cu a distruge chiar persoana în cauza. Legiuitorul, în esenţă, surprinde
întreg ansamblul nefast al erorii când statuează despre consecinţele produse
asupra nevinovatului şi familiei sale, lăsând judecătorului libertatea totală
în a stabili pe de o parte existenţa sau nu a suferinţei , intensitatea ei ,si
pe de alta, cu toate justificările juridice pe alocuri savante,echivalentul în
bani al unei situaţii fără echivalent.
Rolul
judecatorului este de a operaţionaliza conceptele juridice noi şi nu de a le
flutura magistral în tratatele de specialitate, golindu-le de alcatuirea iniţială
dată de legiuitor.
La stabilirea cuantumului daunelor
morale, care constau generic, în atingerea valorilor ce definesc personalitatea
umană, se au în vedere consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic,
importantă valorilor morale lezate, măsură vătămării acestora şi intensitatea
cu care au fost percepute consecinţele de către persoană lipsită în mod nelegal
de libertate. Din cauza valorii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a
daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin
apreciere , raportat la elementele de fapt. Astfel prejudiciul se localizează
la nivelul valorilor personalităţii umane, al suferinţelor fizice şi psihice,
principiul reparării integrale neputând avea decât un caracter aproximativ,
ţinând seama de natură neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat
băneşte.[7]
Această
decizie a I.C.C.J este un exemplu de justificare rafinată ce reliefează importanţa valorilor morale lezate,
valoarea personalităţii umane cât si,
evaluarea faptului ca prejudiciul moral este imposibil de echivalat băneşte.
Se
prea poate, cu tipul acesta de concepte să fi operat judecătorul în cazul
Marcel Ţundrea, românul ce a stat în închisoare 12 ani nevinovat. Lupta cu un
sistem dovedit bolnav în cazul său a pierdut-o tot el, dat fiind faptul că
moare înainte de a fi achitat definitiv şi ia naştere „cea mai mare eroare
judiciară din istoria justiţiei romanesti”. Demersul în reparaţie continuat de fiica domniei sale se dovedeşte
a fi un eşec lamentabil. Astfel, destul
de dur şi de dureros majoritatea afirmă
că, statul român prin instituţiile sale îşi
bate joc pentru ultima dată de Marcel Ţundrea acordând în cauză daune morale în
cuantum de 5000 de euro ! Orice comentariu în acest sens este de prisos.
O
altă speţă, la fel de incertă, de dureroasa şi de inechitabilă:”10 ani de închisoare,
o femeie, acelaşi scenariu. Viorica Vişan acuzată şi condamnată pentru săvârsirea
infracţiunii de omor la pedeapsa 16 ani
inchisoare, se dovedeşte a fi nevinovată. Primeşte de la statul culpabil o
renta viagera de 900 de lei pe lună.”
La
polul opus identificăm cateva soluţii, puţine la număr, ce se apropie şovăielnic
de normalitate,departe de a reflecta obiectiv un cuantum datorat victimei.
Punem în discuţie un alt caz,cel al fostului ofiţer de poliţie Viorel
Calmanovici ţinut după gratii 2 ani si 2 luni, luptând preţ de mulţi ani să-şi
dovedească nevinovaţia, iar după ce este declarat nevinovat primeşte daune
morale apreciate de judecator la 300.000 de euro. In oricare alt sistem de
justiţie dintr-o ţara democratică respectiva sumă acordată cu titlu de
despagubire ar fi fost mult mai mare.
*
În ceea ce priveşte cuantumul
despăgubirilor acordate cu titlul de prejudiuciu moral, dovedirea şi cuantificarea
acestuia ridică probleme atât pentru solicitant, cât şi pentru instanţele de
judecată. Este important însă că, atunci când circumstanţele cauzei justifică
acordarea unei reparaţii, această să nu fie teoretică şi iluzorie,căci altfel
s-ar goli de conţinut dreptul garantat de art.505 alin.1 cpp şi protecţia
oferită de at.5 paragraf 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale.[8]
Decizia
de mai sus arată că acordarea unei reparaţii nu trebuie sa fie teoretică şi iluzorie.
Sintagma „teoretică şi iluzorie” pare desprinsă dintr-un tratat de filosofie,
realitatea obiectivă negasindu-şi locul în tipul de motivări cu care ne-au obişnuit
instanţele româneşti în ultimii ani.
Ne
intalnim în materia acordării daunelor morale, destul de des cu inconsecvenţa
magistratului aflat în faţa unor situaţii greu de cuantificat, probabil greu de
gestionat, generatoare de temeri în a acorda victimei erorii judiciare o suma
rezonabilă,astfel reprezentanţii statului parasind sfera bunului simţ social cand
„acuză” victimele erorilor de îmbogatire fără just temei.In oricare stat
civilizat din lume daunele morale, in atare situatii ,exprima curajul celui ce
înfaptuieşte justiţia în a recunoaşte greşelile castei, dar mai ales în a
repara cuantificabil şi suficient suferinţele propriilor victime.
Nu
se poate vorbi despre practică unitară, însa jurisprudenta vine şi stabileste
niste bareme. De exemplu actuala practică a instantelor situează relativ „costul” unei zile de
inchisoare intre 1000 şi 1500 de lei. Pare echitabil privit din afară,dar dupa
o analiză profundă faptul în sine,ar putea să ilustreze altceva: vieti
distruse, destine curmate prea devreme, constiinte infrante, demnitati
pierdute, moralitati sterse, toate acestea datorate timpului petrecut in
inchisori de catre oameni nevinovati.
Arestarea nelegală a unei persoane
are consecinţe asupra acesteia , lezandu-i onoarea şi poziţia socială, creditul
moral, care , evaluate obiectiv , constiutuie fundamentul daunelor morale
solicitate...Cuantumul daunelor morale se determina în fiecare situaţie în
parte , ţinând cont de datele concrete ale cauzei...[9]
Repararea daunelor morale prin
despăgubiri băneşti ridică problema dificilă
a modului şi a criteriilor de apreciere a prejudiciilor, cât şi a
evaluării indemnizaţiilor destinate compensării acesora. Aprecierea
prejudiciilor morale nu are la baza criterii exacte, ştiinţifice, deoarece
există o incompatibilitate între caracterul moral, nepatrimonial al daunelor şi
cel bănesc, patrimonial al despăgubirilor. Stabilirea cuantumului despăgubirii
echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, include,desigur, o anumită doză de
relativitate, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să
compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul că atare. Evaluarea cuantumului
daunelor morale nu presupune stabilirea „preţului” suferinţelor fizice şi
psihice ale reclamantului, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea
multilaterală , globală a consecinţelor negative ale prejudiciului şi a
implicaţiilor acestora pe toate planurile vieţii familiale, profesionale şi
sociale.[10]
Cele
două referiri din alte două decizii de referinţă ale I.C.C.J. reproduse mai sus
fac parte din galeria de artă juridică contemporană şi sunt folosite în aproape
toate motivările hotărârilor pronunţate de instanţele investite cu cereri de
reparare a erorilor judiciare. La o lecturare atentă par aproape axiomatice.Ceea
ce le lipseşte este consistenţa dispozitivului soluţiei respective, consistenţă
ce ar trebui dată de suma de bani pe care victima ar trebui să o primească.
Sistemul
de justiţie românesc îşi dovedeşte ineficienţa înca odată, pierzându-şi
respectul cuvenit în faţa celor ce ar trebui să se plece. Cât timp tehnica
folosită în apărarea statului face referire la îmbogaţirea fără just temei a
nevinovatului, ne aflăm în faţa unei realităţi nefericite.Atât temeiul de drept
cât şi temeiul de fapt al iluzoriei îmbogăţiri
este nevinovăţia, condamnarea pe nedrept, restrângerea ilegală a libertaţii
individului, şi de aici toate consecinţele nefaste ce decurg.
Revenind
la criteriile de evaluare pe care judecatorul le are în vedere când stabileşte
în echitate o sumă cu titlu de daune morale, cu siguranţă ne aflăm în faţa unei
instituţii de drept care ridică probleme de percepţie personală pentru
magistratul în cauză. Intensitatea suferinţelor fizice şi psihice ale unui
individ încarcerat sau condamnat pe nedrept este lipsită de instrumentul de
măsurare atât de necesar în stabilirea oricarui tip de prejudiciu.
In
acest sens consider oportun a afirma faptul că , în afara studiului unui număr
de cereri de chemare în judecată a statului şi de soluţii ale instanţelor de judecata,
dincolo de tehnicitatea lor, am descoperit de asemenea stări şi sentimente ce
depaşesc puterea de întelegere a minţii umane în urma dialogului purtat cu un
fost deţinut declarat nevinovat dupa 15 ani. Fără a interveni în vreun fel voi
prezenta un pasaj scurt din monologul domniei sale, dezideratul personal fiind
acela de a asculta şi partea cealaltă ramasă în tacere.
„Să vă spun care este intensitatea
durerii sau a neputinţei? Este imposibil.Pentru că nu se poate măsura în
cuvinte, fapte sau sentimente. Sistemul cu care mă lupt de 15 ani a avut
aptitudinea precisă de a construi un monstru. Acumulările de furie, de mânie,
de disperare, de anxietate, de neputinţă, nedreptate sau durere te pot
transforma intr-un monstru. Prin nu stiu ce minune cu mine nu s-a intamplat aşa.
Am crezut în doua lucruri. In Dumnezeu şi în mine. Mi-aş fi dorit să cred în
trei. In Dumnezeu, in mine si in dreptate.Ultimul element al triadei,sublim de
altfel, a lipsit cu desavarşire. Şi într-o bună zi din vinovat am devenit erou.
Au fost aproape 2 ani de inchisoare, cu nopti lungi, fără somn, cu gânduri
negre,şi frustrari vecine cu nebunia. Sunt amintiri pe care cu sigurantă le voi
lua în lumea de dincolo...Eu sunt proba vie a unui şir lung de întamplari
nefericite cărora sistemul le-a dat numele de erori judiciare, şi care mi-au
marcat ireversibil existenta. Nimic nu mai poate fi cum a fost.”
Elementul
de intentie al acestui demers este acela de a reaşeza victima prejudiciată de
două ori, odată prin eroarea judiciară şi a doua oară prin frustrarea creată de
cuantumul daunelor morale acordate, într-o fireasca normalitate ce i se cuvine pe
drept,fără a-i prelungi astfel, în mod nejustificat suferinţa.
Cât
timp vom continua să ne marginim în texte stereotipe, preluate cu copy-paste
dintr-o decizie în alta, fără o analiza pertinetă şi exactă a unor astfel de
speţe, vom continua să producem traume şi să ne jucam de-a Dumnezeu cu vieţile
unor semeni de-ai nostri.
Justiţia divină odată, undeva, cândva, va face
dreptate. Si fara a fi cinică îmi asum cele afirmate:” pâna la Dumnezeu, te
mănânca sfinţii”. Armonia Universului ar putea fi atât de uşor întreţinută,
dacă ne-am reechilibra propriile spirite, spiritul echitatii, egalitatii şi nu
în ultimul rand, al unei juste înfaptuiri a justiţiei.
Această lucrare a fost
posibilă prin sprijinul financiar oferit prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013, cofinanţat prin Fondul Social European, în cadrul
proiectului POSDRU/159/1.5/S/138822, cu titulul „Reţea Transnaţională de
Management Integrat al Cercetării Doctorale şi Postdoctorale Inteligente în
Domeniile “Ştiinţe Militare”, “Securitate şi Informaţii” şi “Ordine Publică şi
Siguranţă Naţională” - Program de Formare Continuă a Cercetătorilor de Elită –“
SmartSPODAS”.”
REFERINTE
BIBLIOGRAFICE
1.
Constitutia Romaniei
2.
Codul penal.
3.
Codul de procedura penala.
4.
Legea nr.
135/2010 privind Noul
Cod de Procedură Penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 486 din 15
iulie 2010, în vigoare din 1 februarie 2014.
OUG
nr. 3/2014 - pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii
nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor
acte normative Monitorul Oficial 98/2014;
5.
Protocol Nr. 7 CEDO
6.
Florin Costiniu,Raspunderea statului
pentru erori judiciare, Editura hamangiu,2011
7.
Ilie Dragulin,Daune morale.Practica
judiciara 2010 – 2011 , Editura Morosan – Nicora, 2012
8.
Dorel George Matei .Daunele
morale.Practica judiciara.Editura Hamangiu,2007
9.
C. TURIANU, „Raspunderea civila pentru
daune morale”, în Revista Dreptul, Anul IV, Seria a III-a, nr. 4/1993;
Resurse
Web
[1] Art.52, alin.3 din Constitutia Romaniei
[2] Art 538 alin. 1 Codul procedura
penala
[3] Art.539 Codul de procedura penala
[4] Art.539 alin. 2 Codul de procedura
penala
[5] art. 3 din Protocolul nr. 7 la CEDO
[6] Art.540 Codul de procedura penala
[7] I.C.C.J.,s.civ.si de propr.int.,
dec.civ.nr.3223 din 21 martie 2010
[8] I.C.C.J.,s.civ.si de propr.int.,
dec.civ.nr.2981 din 13 mai 2010
[9] I.C.C.J.,s.civ.si de propr.int.,
dec.civ.nr.3758 din 23 martie 2009,nepublicata.
[10] I.C.C.J.,s.civ.si de propr.int.,
dec.civ.nr.148 din 15 ianuarie 2008, nepublicata
