Va fi sa fie...

De parca literatura n-ar fi sufocata de scris si de autori care mai de care mai elevati si mai plini de incarcatura unui abstract de neinteles, m-am trezit si eu in interiorul acestui tablou clinic, sa scriu. Evident, o carte.

Nu stiu pentru cine o fac. Nu stiu pentru ce. Dar stiu ca povestile de viata, macar unele din ele trebuie scrise. Si in felul asta ma lupt de ceva vreme cu un text ce vrea sa reproduca fidel o viata de om traita sub semnul contrastelor.

O istorie incoltita in minte si traita pe viu ani de zile, cu mult intuneric sufocat de multa lumina. Lumina venita din interiorul unui suflet agitat dar in egala masura plin pana dincolo de dincolo de viata. De nebunia de a trai asa cum vrea, sfidand cutume si norme pentru care oamenii platesc scump.

Nu stiu ce va sa iasa. Nu stiu daca are nevoie cineva de scrierea mea. Dar in mod cert, intru eliberare, eu am nevoie. Si atunci nevoia asta m-a impins sa asez pe hartie, intr-o modalitate simpla o poveste reala. Asa cum a fost ea. Asa cum continua si astazi. O impletire de vise curmate din cand in cand de intamplari nefericite si deziluzii. Un cantec scris bucuriei totale de a trai cu o intensitate aproape nebuna.

Va fi despre lucruri si fapte, despre viata si libertate, despre iubire si dezamagire, despre asteptari si sperante, unele inca vii, altele naruite. Va fi despre adevar si dreptate, despre tradare si minciuna, despre suflete sparte si despre oameni. Mai ales despre oameni. Unii s-au dus intre timp, altii isi traiesc propriile destine. Dupa ce le-au marcat pe ale altora pana intracolo incat le-au schimbat curba existentiala. Unii inca exista in arealul meu, provocand bucurii sau dureri. Unii acceptandu-mi furia, altii provocand-o. Unii iubindu-ma neconditionat, altii aruncandu-ma pe culmile disperarii. Si ce iti poti dori mai mult decat sa traiesti la extreme?

Si tot scriind, rascolind trecutul si privind in ochii prezentului meu, de multe ori ma fascineaza puterea nebuna cu care ard fiecare moment respirat. Taria cu care am luat de la capat fiecare zi crezand ca va fi altfel. Si nici o zi nu seamana cu alta.

Va fi despre trecut. Si prezent. Despre zambetul mortii frizat de fiecare data si pacalit magistral. Despre simplitate si miracole. Despre minunea pe care o numim suflet si unde incape atata durere, atata iubire si in mod incredibil atata asteptare.

Va fi sa fie, daca imi va reusi, povestea unui om incercat de doua stari. De bucuria paroxistica de a trai si de linistea cuminte din fata mortii. Tot ce se intampla intre cele doua posibilitati e doar un poem inchinat iubirii. Iubirii de Dumnezeu, de oameni si de viata…

In definitiv, nu anii din viata sunt cei care conteaza, ci viata din anii tai. – Abraham Lincoln