A
fost un an greu. Trait la extreme. Cu multe dezamagiri. Si cu multe decizii.
Aproape ca nu-mi pare rau ca ma despart de el. Un an cu multe greseli, unele
personale, altele venite de aiurea. Cu un scop sau fara. A fost un an cat o
lectie de viata. Multe s-au intamplat. Bune. Si mai putin bune. Au fost dureri.
Insurmontabile. Au fost si bucurii. Toate au lovit cu o intensitate uluitoare
in sufletul meu. Au trecut oameni prin arealul meu. Unii au ramas. Altii au
plecat. Unii m-au meritat, altii nu. Pe unii poate nu i-am meritat eu. Altii
urmeaza sa paraseasca scena vietii mele. Pentru ca se impune. Pentru ca nu vreau
sa mai duc un balast inutil doar din dorinta de a arata ca pot fi providentiala
uneori. Ca pot salva oameni, stari sau situatii. Dorinta de a face orice fel de
lucru bun, chiar daca nu are nimeni nevoie de el.
Am
trait chimii incredibile. Si n-a meritat. Atat.
Cum
spuneam, un an cat o lectie de viata. In care am invatat sa spun nu. In care am
inteles ca toleranta nu este functionala la infinit. Ca vin momente in care
undeva trebuie sa te opresti. Am inteles ca sunt importanta, ca pentru anumite
lumi as putea conta si pentru anumite personaje nu reprezint nimic. De acolo de
unde nu insemni nimic trebuie sa pleci. Prin decizie. Chiar daca te seaca.
Chiar daca ti se prabusesc toate constructiile despre suflet.
Am ajuns sa traiesc timpul asumarilor. Sa stiu ce vreau. Sa stiu ce am de facut. Sa ma asez pe coordonatele pe care nevoia din mine le reclama. To be continue..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu