Miracolul strigatului...

Ca viata e un miracol nu ma mai indoiesc de mult. Ca felul in care alegem sa o traim ne defineste, iarasi nu ma mai indoiesc. Insa despre felul in care ne definim noi insine prin alegerile facute as vrea sa spun. Si cum Dumnezeu poti sa spui cate ceva fara sa te sprijini pe trairile tale.
 Crezand tu, ca lumea intreaga ar putea sa-ti semene. Crezand tu, ca felul in care alegi devine masura tuturor lucrurilor. Crezand tu, ca felul in care zambesti devine sens pentru ceea ce iubesti. Crezand tu, ca daca iubesti, universul intreg va lua chipul si asemanarea ta...
Ei bine, secundele Caii Lactee :) ma conving de fiecare data ca nu e asa. Ca asteptarile tale nu converg cu ale celorlalti. Ca dorintele tale nu au ecou si ca ai sa obosesti proiectand in oameni visele tale. Pana si Universul iti va zambi incercand sa-ti spuna ca e momentul sa te vindeci de naivitati si sa intelegi ca alcatuirea lumii ii putin diferita.
Iar ultimul lucru ce ar putea sa ti se mai intample este ca pana si tu sa razi de tine. Sa intelegi ca gresesti. Sa intelegi ca alegerile tale nu fac parte din master planul propriei vieti, si cu toate astea sa continui asa...pentru ca simti, pentru ca plangi, pentru ca iti intra lumina in ochi...
Privind randurile scrise mai sus imi dau seama ca incepe sa semene a text  motivational, ce fie te indeamna sa te indrepti, fie te indeamna sa te schimbi, fiete obliga sa reflectezi asupra unor lucruri si stari. Privind in interiorul meu, de acolo de unde rasar cuvintele imi dau seama ca de fapt asta e un strigat.
 Unii dintre noi au dureri. Au trairi. Si simt in fiecare secunda incarcatura absoluta a trecerii timpului. Emotia inerenta a fiecarei respiratii. Astia is oamenii care vor sa strige dar nu o fac. Pentru ca n-au primit niciodata nimic in schimbul strigatului lor.
Si cu toate acestea, in fiecare strigat sta un miracol. Pentru ca putini is cei ce vor intelege cu adevarat emotia durerii sau emotia bucuriei. Intensitatea iubirii sau relativul dezamagirilor crunte...
Intelegand toate acestea, si multe altele pe langa, pricepand ca devin intr-o zi praf de stele, imi dau seama ca unii dintre noi se numara printre cei alesi. Cei alesi sa iubeasca, sa planga, sa strige, sa arda pana dincolo de dincolo.
Celorlalti le este rezervata doar nefericirea. Si nici macar nu isi dau seama de asta....