Am trait o poveste care mi-a marcat existenta pana la capat. Atunci cand voi ajunge acolo sus in fata celui ce probabil mi-a dat viata, am sa ma infatisez si am sa-i spun privindu-l in ochi:
-In singura viata pe care mi-ai dat-o, m-ai trimis in intuneric. Si-am sa te intreb de ce? Ce mecanism divin inabordabil si de neinteles te-a facut sa crezi ca misiunea asta a fost pentru mine? Cu cata forta ai crezut ca m-ai inzestrat sa pot sa duc asta? Ce plan divin ai fi avut cu mine si ce ai castigat?
-Mi-ai dat si mi-ai luat pana la limita sufocarii. In acelasi timp. Imi dai si acum si imi iei in egala masura. Imi dai atunci cand cred ca ma linistesc si ma asum de parca zici te joci cu o supernovă. Si dupa aia ai sa-mi iei inapoi. Te cunosc eu…
- Cat ai crezut ca poate sa planga creatia ta fara lacrimi? Ca pana si lacrimile i le-ai luat la un moment dat..
-Mi-ai dat bucuria de a fi in cel mai senin mod pentru un pamantean ca sa-mi poti lua libertatea si sa te joci cu ea…Si astfel sa devin jucaria lui Dumnezeu.
-Dumnezeu are jucariile lui, iar eu am fost una dintre ele. Jucarii inzestrate cu suflet si mai ales cu dureri…
-Si ce ai gandit sa-i spui atunci cand ajunsa in fata Ta iti va cere socoteala? sau pana nici tu nu ai gandit ca ti se vor pune intrebari. Si eu am intrebari. Si n-am sa renunt la a-ti cere raspunsuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu