In fiecare dimineata soarele rasarea dintr-un anume loc. De acolo de unde rasare de la inceputurile lui. In cateva randuri, soarele rasarea chiar de la mine din suflet.Numai ca trebuia sa vina ziua in care nu mai conteaza de unde rasare soarele. Ziua in care se prefigureaza faptul ca de la mine din suflet nu mai poate rasari…
Ziua in care nu mai conteaza de unde rasare soarele e ziua renuntarii. Renuntam cu totii la clipe din viata pentru ca nu suntem capabili sa ni le traim. Pentru ca suntem tributari cliseelor si stereotipiilor. Dar mai ales pentru ca frumosul modern a devenit parte integranta a uratului vesnic. Era sa zic Amin!…
Pentru ca suntem seci si goi pe dinauntru cu pretentii de complicat si sofisticat ridicate la rang de arta.Pentru ca reusim sa vedem cu ochii ceea ce sufletul nu mai este in stare sa vada. Perceptia ii doar exasperant de diferita.
Ziua in care nu mai conteaza de unde rasare soarele, este ziua in care sufletul iti ramane captiv in povestile care nu se mai termina. Povestile pe care le duci in acelasi suflet conflictual purtat cu tine in trecerea terna. Trecere comisa echilibristic intre real si iluzoriu. Istorii care te marcheaza la nesfasit si in conditia in care ai trai repetat de mai multe ori. Amintiri izolate intr-un colt de tine sperand sa nu te impiedici de ele in timp ce traiesti. Pentru ca te fac sa arzi acid consumandu-le substanta. Sau sa speri ca le stingi plangand cu apa din ochi.
Pentru ca suntem seci si goi pe dinauntru cu pretentii de complicat si sofisticat ridicate la rang de arta.Pentru ca reusim sa vedem cu ochii ceea ce sufletul nu mai este in stare sa vada. Perceptia ii doar exasperant de diferita.
Ziua in care nu mai conteaza de unde rasare soarele, este ziua in care sufletul iti ramane captiv in povestile care nu se mai termina. Povestile pe care le duci in acelasi suflet conflictual purtat cu tine in trecerea terna. Trecere comisa echilibristic intre real si iluzoriu. Istorii care te marcheaza la nesfasit si in conditia in care ai trai repetat de mai multe ori. Amintiri izolate intr-un colt de tine sperand sa nu te impiedici de ele in timp ce traiesti. Pentru ca te fac sa arzi acid consumandu-le substanta. Sau sa speri ca le stingi plangand cu apa din ochi.
Viata asta cateodata seamana cu o tigara care arde singura pentru ca nu are cine sa traga un fum…Intr-o lume plina de vicii. Suma tuturor viciilor nu este in stare sa arda un fum.
Ziua in care are sa rasara soarele din sufletul cuiva va fi inceptul povestii povestilor. Acea carte a cartilor care sa clinteasca din temelii tot ce stim despre viata. Sa rastoarne concepte si sa realcatuiasca Universul.
Pana atunci, ramanem la fel. Niste inadaptabili care distrug in fiecare secunda un vis. Propriul vis.
Si pentru ca textul de mai sus pare aproape tragic, ei bine, nu este. Contine doar revelatia renuntarii la o idee. Aceea ca soarele rasare dintr-un singur punct cardinal. Ca nu mai conteaza de unde o face cata vreme se iveste mereu.
Ziua in care are sa rasara soarele din sufletul cuiva va fi inceptul povestii povestilor. Acea carte a cartilor care sa clinteasca din temelii tot ce stim despre viata. Sa rastoarne concepte si sa realcatuiasca Universul.
Pana atunci, ramanem la fel. Niste inadaptabili care distrug in fiecare secunda un vis. Propriul vis.
Si pentru ca textul de mai sus pare aproape tragic, ei bine, nu este. Contine doar revelatia renuntarii la o idee. Aceea ca soarele rasare dintr-un singur punct cardinal. Ca nu mai conteaza de unde o face cata vreme se iveste mereu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu