Moartea vietii mele

Am murit de mai multe ori in viata asta. De doua ori cu adevarat. Prima data, de parca a fost ieri, cand am pus un pas si-n urma mea s-a inchis o usa. Pentru o vreme. Suficienta cat sa pot sa inteleg cum e sa nu mai fii. Cum e sa cazi in abis. Si sa fii obligat sa inchizi ochii ca sa poti vedea lumina.

Si-a doua oara, cand am inteles cum e sa iubesti degeaba. Sa iti asezi viata la picioarele cuiva, sa poti sa renunti la clipe din ea,sa renunti la vise, sa renunti la tine, si sa primesti in schimb NIMICUL. E ca un blestem. Sau ca o binecuvantare. Intr-o singura existenta sa mori de mai multe ori. Ca si cand de fiecare data ar fi ultima data.

Si pentru ca merita scris, si pentru ca nu oricui ii e dat sa traiasca sfarsitul repetat, si pentru ca e pacat sa ratezi sansa nefericirii ca izvor al creatiei, iata-ma-s cronicarul propriilor deziluzii.

Si cu toate astea sa vrei sa traiesti. Cu bucuria nebunului. Zambind pana la epuizare. Purtand in suflet obsesiv cantecul fiecarei dimineti in care te trezesti. Si esti viu. Si poti sa vezi. Sa auzi. Sa pipai. Sa te misti. Sa respiri. Mai ales sa respiri. Si cu fiecare gura de aer inspirata sa poti expirand sa constientizezi ca traiesti. Ca esti parte a lumii. Ca esti parte a cerului. Ca iubesti. Ca plangi. Ca orice ai face, si in orice parte ai privi vezi un orizont...

Ca toate incep si se termina undeva. Si ca incep de la capat...si tu devii o poveste nesfarsita in malaxorul acesta divin.

De cand ma stiu am platit tribut greu bucuriei de a trai la cote maxime. Tot ce am facut am trimis zambind cu toata fiinta mea, catre extreme. Am plans in interior pana mi s-a rupt fiecare celula. Am iubit transformand iubirea in religie. Fiecare emotie a avut iz mesianic.

Si-am rezonat cu mine pana intracolo unde in masura in care mi-am dorit sa traiesc, in egala masura mi-am dorit sa mor.

Ei, pentru toate aceste daruri platesti greu. Platesti cu durere. Cu suferinti paroxistice. Si cu multe lacrimi...

Acesta este inceputul unei povesti incredibile. Aceasta este moartea vietii mele...