Setea de pedeapsa

Stateam pe scaunul portocaliu in timp ce tramvaiul leganandu-se se indrepta catre centrul orasului tarand cu sine o multime de suruburi ruginite. Parca traversam Roma antica in tramvaiul 32. De la una din statii urca o gasca de de tanti care semanau din avion cu controlorii. Dupa cateva minute se produse un soi de busculada si aud vocea unei tanti adresandu-se unui tanar:

-        --Te plimbi cu tramvaiul? Da bilet nu te-a invatat ma-ta sa iti iei? Vrei sa mergi moca ma? De ce vrei sa mergi moca ma?

Tanarul era rosu tot si incerca sa baiguie cateva cuvinte despre faptul ca nu are bilet si mai ales despre faptul ca mama lui nu l-a invatat sa circule fara. Mai ca il podideau lacrimile.

-        --Acum trebuie sa platesti amenda, pai e frumos asa? , zise tanti aceea amenintator, si in timp ce vorbea o vedeam crescand in dimensiune facandu-se din ce in ce mai mare. Parca nu era de ajuns de mare. Ma intrebam in mintea mea ce dracu sa fac sa il ajut pe pusti sa iasa din ambuscada.

Si in timp ce ma gandeam la o solutie aud de undeva din lateral vocea unui barbat tunand:

-        -- La puscarie cu ei ‼! Pe vremea mea nu era domle’ asa…iti dadea statu’ casa, iti dadea statu’ munca…N-aveai munca, te duceai la puscarie…

Cu cata sete zicea omul ala catre tanarul timorat si fara bilet din tramvaiul 32 sa se duca la puscarie…

M-am ridicat aproape curajos si am perforat un bilet. Tanarul incoltit nu mai calatorea moca. Ma indrept triumfator catre tanti controloarea si ii intind biletul explicandu-i ca pustiul e cu mine, dar eram mai in spate si nu am auzit ce se petrece.

-        -- Haidi’ fa sa coboram ca l-a scos una. Are bilet acuma! Tuna matahala de femeie.

Se intoarce catre mine si-mi zice aproape scuipand: sa nu mai faci din astea fa, ca nu faci bine…puteai sa-ti iei bataie!

Salvata si eu si pustiul fara bilet din pericolul sanctiunii si pe deasupra si al bataii, ne privim unul pe celalalt complice in timp ce baiatul imi spune aproape soptind: multumesc…ati vazut? Astia voiau sa ma trimita la puscarie…

Am citit spaima in ochii lui. Mi-a venit sa plang. Cum mama dracului sa exacerbezi situatia in asemenea fel incat sa nasti asemenea reactii. Ce minte bolnava si plina de  rau a putut sa gandeasca una ca asta. Imi indrept privirea catre individul care aproape urla, si care inca vorbea cu glas tare despre cum era pe vremea lui. Pe vremea in care lumea se ducea la puscarie…ce resorturi umane inexplicabile i-a declansat ura cu care spumega si inca zicea ca ar trebui sa ne ducem la puscarie. Astia care nu muncim, care circulam fara bilet in tramvai. Si astia care ii invatam pe altii de rau. Ultima afirmatie imi era adresata in mod sigur.

N-am avut curajul sa-l infrunt. Cu toate ca i-as fi zis vreo doua-trei. Si poate i-as fi cerut mnealui de munca si pentru mine. Nu de alta dar inca era proaspata cerneala pe biletul meu de liberare din puscarie.

Imi scot portofelul din geanta, pun biletul inapoi si invariabil dau peste hartia impaturita care mi-a oferit mie libertatea. Imi venea sa plang. Imi venea sa urlu si peste toate imi venea sa il strang de gat pe omul ala care tot nu tacea.

-         Domle, tinerii astia drogati n-au nimic in cap! Pe vremea mea nu exista domle droguri. Ia uitati-va la el, are ochii rosii in cap. Cine stie ce a luat…

Cateva doamne respectabile, cu cocul prins in clame ii tineau isonul lamentandu-se asisderea. Undeva la a patra statie pustiul a coborat. Mi-a facut  semn cu mana ca si cand mi-ar multumi. S-a apropiat si mi-a soptit usor ca se duce la munca. L-am salutat zambind si i-am urat o zi usoara. S-a aplecat intr-o parte si-a zis ca va fi datorita mie.

Mi s-a parut ca toata povestea asta a durat o vesnicie. Ma uitam dupa tanarul care se departa odata cu tramvaiul mergand cu capul in jos. Mi-a fost rusine. Am intors privirea catre grupul de revoltati care inca vociferau la adresa tinerilor din ziua de azi. Indreptandu-ma catre usa, inainte sa cobor nu m-am putut abtine si le-am aruncat din mers faptul ca datorita tinerilor astora iresponsabili ei inca isi iau pensia.

Am coborat la Unirea luand-o agale prin centrul vechi al Bucurestiului si repetand in gand ce dracu am sa-i spun consilierului care se ocupa de mine.

-         --Ti-ai gasit de munca?  Cu atata timp la dispozitie te poti apuca din nou de orice…

O priveam tamp in incercarea de a-mi controla reactiile. Ce sa ii spun? Ca fac curat la vreo cateva doamne? O data pe saptamana. Atat am gasit. Si daca o sa-mi zica dupa aia ca iar muncesti fara contract; daca o sa-mi ceara numerele lor de telefon sa vorbeasca ea. Ca doar, na, ii consilier la Serviciul de reintegrare sociala al infractorilor.

Imi rasuna in urechi dialogul ce ar putea sa aibe loc intre madam Tudor si domnisoara Raluca Alexandru , consilierul meu.

„Alo, buna ziua, sunt Raluca Alexandru, consilier la Serviciul de Reintegrare Sociala al Infractorilor. Si ochii lui madam Tudor, femeie de treaba de altfel, incepeau sa se faca mari…Am inteles ca Daniela Tarau lucreaza la dvs. „

Si dupa aia urma turuiala lui madam Tudor; ihi, vine odata pe saptamana, face curat, calca si o mai trimit in piata la cumparaturi.

-     Doamna, aveti grija, sa o observati cu atentie, si inca ceva, nu-i mai dati banuti sa se duca in piata. Stiti, doar ce a iesit de la puscarie...

Vedeam ochii mari ai lui madam Tudor iesiti din orbite, mi-o imaginam scapand receptorul din mana, devenind livida si facand un atac de panica…

Si-atunci, cu capul in jos ii spun consilierei mele ca nu am gasit de munca. In incercarea disperata de a preintampina asemenea posibile scenarii. Scenarii care ma urmareau tot timpul. Ascult aproape dusa cum domnisoara Raluca imi spune ca trebuie sa fiu cuminte, sa imi caut de munca, sa am grija pentru ca oricand ma pot intoarce acolo; sa ma gandesc la fiecare pas pe care il fac, pentru ca am un copil si ca riscul de recidiva este destul de mare. Imi dadea niste cifre care oricum treceau pe langa urechile mele.

-         --Acum poti pleca. Mai asteapta si altii. Ne vedem luna viitoare pe 9. Sa nu care cumva sa faci sa nu vii. Ca stii ce te asteapta.

-         --Am inteles, am ingaimat sters si cu capul in pamant.

M-am ridicat de pe scaunul ala de lemn si in timp ce ma indreptam spre usa gandeam la domnisoara Raluca. Nu cred ca avea mai mult de 28-29 de ani. Eu aveam 30. Si ma intrebam daca ar putea sa vorbeasca altfel decat pe tonul acela superior si aparent profesional, perceput de mine ca fiind umilitor. Incercam sa mi-o imaginez razand cu gura pana la urechi. Si nu-mi iesea. De cate ori zicea ca ma pot intoarce acolo oricand, incercam sa nu o aud si-mi spuneam in minte: „Nu ma intorc acolo imbecila dracului ! Uita-te in ochii mei si spune daca ma vezi iesind de aici si facand nu stiu ce minune sa-ti dau tie satisfactia de a ma trimite inapoi”

Fiecare drum in biroul ala, odata pe luna, ma seca de orice urma de resursa. Mergeam pe strada si aveam senzatia ca mi-i capul atat de aplecat de parca ar atinge pamantul. Si imi rasuna in urechi vocea domnisoarei Raluca. Din ce traiesti, ce mananci, ce pensie are maicata, pe unde te invarti, cu ce platesti facturile…cu bani, imbecilo, ca nu le pot plati cu nasturi…

Singura asteptare si spaima pe care o aveam era sa nu cumva sa treaca data de 9 si sa nu ajung la semnat. Aveam pe usa la baie o coala A4 pe care scria mare: pe data de 9 la SRSS. Aveam una si in bucatarie. Si pe holul de la intrare.

Mi-aduc aminte ca la un moment dat, acelasi tramvai 32 a intrat intr-o ambuscada. S-a lovit cu o masina pe undeva pe la Petre Ispirescu. Am stat pret de o ora si ceva pana s-a degajat traficul. Chinurile iadului daca le-ar povesti cineva intors nu s-ar compara cu chinurile mele. Depasisem ora 10, ora la care trebuia sa fiu in fata biroului domnisoarei Raluca. Am ajuns pe la 11 si ceva. M-a privit cu repros si mi-a aruncat vorbe grele. Ca nu o intereseaza ce se intampla in trafic, ca trebuia sa fiu acolo la 10, ca are un program si o multime de hoti de supravegheat…Atunci am realizat ca atitudinea ei se justifica. Ca ma trata ca pe o hoata. Asta eram in ochii domnisoarei Raluca.

M-a iertat amintindu-mi totodata faptul ca ar trebui sa plec de acasa cu trei ore inainte sa fiu sigura ca ajung. Ca in asta consta libertatea mea. Ca de ea depinde faptul ca pot merge pe strada. Si ca eu imi bat joc de lucrul asta. Am privit-o lung, prima data cand am privit-o in ochi si am tacut. Pret de secunde bune nu a putut sa-mi sustina privirea. As fi vrut sa plang si sa ii dau doua palme. Nu am putut sa fac nici una, nici alta. De ea depindea doar libertatea mea. Dar din ziua aia, am privit-o in ochi. A fost prima victorie in lupta cu mine.

Cand esti proaspat iesit din puscarie, lucrurile se tin lant. De parca n-ar fi fost de ajuns, intr-o dimineata aud batai in usa. Ma ridic de pe scaun si ma uit pe vizor. Un politist statea in fata usii mele. Am incremenit un timp cat sa am senzatia ca am devenit statuie. Mana dreapta refuza sa deschida usa iar genunchii imi tremurau cat sa nu ma mai sustina. Am deschis intr-un final aproape inebunita. Aveam 6 luni de cand ma liberasem.Mi se inclestase maxilarul si nu puteam sa vorbesc.

-         -- Mneatza, zice acesta. Io sunt sectoristul. Pot sa intru? Sa nu stau aci in hol.

-        --  Intrati va rog. Ce s-a intamplat?

Tamplele imi zvacneau si inima batea gata sa iasa din piept.

-     -- Pana una alta nu s-a intamplat. Da’uite ce e. Nici nu vreau sa se intample. Baga-ti mintile in cap si ai grija ce faci p-aci…Nu te antura, nu fa belele ca io vreau liniste. Ai priceput? Ca mai trec pe aici si daca aud ceva iau masuri. Si n-o sa-ti placa. Zi mersi ca esti acasa. Si baga-ti mintile in cap, cum ti-m zis…

Ce dracu sa zic, am zis ca am priceput. De parca aveam de ales. Si-a plecat prostul lumii. Doamne, cat era de prost. Am numarat intr-o singura fraza vreo 5 dezacorduri. A mai venit de vreo doua ori. Atat a mai apucat. Pentru ca imbecilul a mai batut si la alte usi. Si dupa o vreme am inteles de ce nu ma mai salutau vecinii. Ii informase.

A doua intalnire cu sectoristul a fost una moralizatoare. S-a infiintat la usa mea din nou,  si a cerut cafea. Asa, tam-nesam, a vrut sa ii fac o cafea. I-am facut, si-a avut noroc ca n-am scuipat in ea. Pentru ca m-a intrebat daca se fumeaza in sufragerie, si i-am zis ca nu. Numai in bucatarie se fumeaza. Cat am regretat raspunsul ala. Mi-as fi asumat fumul catorva tigari in casa numai sa ii pot servi cafea cu flegma de hoata.

-       -- Ce-ai facut ma fata, m-a intrebat cu un ton de alteta regala, ce dracu ai facut de ai stat doi ani in puscarie? Ca te vad fata draguta, curatica, proasta nu esti…

-         „Prost esti tu fir-ai al dracului cu clipa cand ai aparut la usa mea”   bubuia raspunsul in minte.. Si ramanea inchis acolo, cu eforturi mari sa nu cumva sa tasneasca fara sa imi dau seama.

-         -- Cu ce fapta te-ai dus pe teava?

-         -- Inselaciune, zic eu.

-         -- Si pe cine ai inselata ma fata? Infractiune misto, gulere albe, cat ti-ai tras?Ai pus si tu ceva deoparte?

-         ’Tu-ti mortii mati, cu ma fata al tau cu tot, cu gulerele tale albe de bou” – tuna mintea mea in timp ce fiecare fibra din corp urla.

-          --  Pe nimeni, ii zic. A fost o greseala.

-         -- Ha, ha, ha…de la tine am pretentii ma fata. Asa zic toti hotii pana ii dovedesti. Da tu esti fata draguta, tinerica, curatica…pe bune, si uite ce cafea misto faci…ia zi, cat ti-ai luat?

-         --Trei ani cu suspendare si 6 ani termen de incercare, ii raspund eu.

-         -- He, he, a mea esti timpul asta…

S-o crezi tu jigodie ordinara ca o sa-ti iasa ce vrei sa faci. Sa mori tu cu privirea aia scarboasa ca o sa ma atingi cu un deget. Imi doream sa ii torn cafeaua pe gat si sa se duca dracului odata din casa mea.

-         -- Uite, ca esti simpatica, pot sa am grija de tine perioada asta. Mai cunosc si eu pe unu pe altu’, numa sa fii cuminte. Sa nu mai faci nefacute din astea, ca ai vazut unde ajungi. Si e pacat de tine. Ca daca ma uit mai bine esti chiar frumusica.

Prostul satului sa fi avut aproape de 50 de ani. Moaca tipica de militian, cu burta si ceafa lata. Ii jucau ochii in cap ca maimutelor de la circ. Intinse mana spre mine si zise zambind larg:

-     -- Ia vino tu incoace, ca daca esti fata de treaba io te protejez, am io grija sa ai ce iti trebuie, macar asa cat se poate, ca o am si eu pe fiimea la facultate, da’ma descurc io, nu-ti fa griji…

Pusese mana pe mine si ma tragea spre el. In momentul ala, s-a auzit usa de la intrare si vocea copilului meu strigand,

-         -- Mami am venit, pot sa ies si eu la fotbal azi?

Mi-am smuls mana din mana boului si am iesit in usa bucatariei.

-         -- Nu mama, azi nu iesi la fotbal. Astazi mergem sa-ti iau adidasi.

Copilul intra in bucatarie si el si-l vazu pe domnul politist pe scaun. Se uita la el, se uita la mine cu ochii mirati si mari dar nu reusea sa zica nimic.

-      --  Uite mami, el e domnul politist de la sectie, a trecut sa ma intrebe daca am schimbat buletinul.

Marius s-a luminat la fata, s-a dus sa se schimbe in timp ce imi spunea ca are teme la matematica si nu crede ca stie sa le faca si ca ii este foame.

-         -- Vreau cartofi prajiti mami‼!

Prostul lumii se ridica de pe scaun privindu-ma intr-un fel pe care nu l-am inteles.

-        --  Fa-i baiatului sa manance. Ii aci in spate la scoala? Ce clasa e?

-         -- A cincea, zic eu.

-         -- Ai bani sa-i iei adidasi?

-        --  Am, zic. Si continui in gand, „am ‚tu-ti mortii mati de libidinos, ca doar n-oi vrea sa imi dai tu”…

-         -- Bine ma fata. Cum invata baiatul? Dimineata?

-        -- Da, i-am raspuns.

-        --  Bine, mai trec pe la tine.Nu scapi tu asa usor…

Am tacut. Nu voiam sa mai treaca pe la mine.Nici in ruptul capului nu voiam sa mai treaca. Mintea cauta cu febrilitate solutii la noua problema. De parca n-as fi avut destule. Ma gandeam cum sa fac sa scap de imbecil.

A treia oara cand l-am intalnit eram in fata blocului. Nu mai stiu de unde veneam. Dar cert este ca veneam. Prostul lumii statea de vorba cu doua vecine, nu stiu ce vorbeau ca atunci cand m-am apropiat au tacut. Am salutat si nu mi-a raspuns nimeni. Numai el zambind m-a privit ca pe o prada. N-am intrat in scara blocului. Am facut stanga imprejur privindu-mi ceasul si-am ingaimat ca am uitat sa iau paine.

-         -- Te astept aci, a strigat dupa mine.

O astepti pe ma-ta, i-a raspuns mintea mea. Aproape o ora s-a invartit prin fata blocului ca un leu in cusca. Am stat dincolo de strada, dupa un colt, asteptand sa plece. Si m-a cuprins un alt fel de panica. Pe langa fricile pe care le aveam deja.

Vreo trei luni de zile m-am strecurat din casa ca o umbra, uitandu-ma in stanga si in dreapta. Vecinii nu ma mai salutau iar copii la scoala in mod miraculos aflasera ca mama lui Marius a facut puscarie. A venit copilul acasa intr-o zi plangand si mi-a zis ca nu mai vrea sa mearga la scoala. Ca rad copii de el. Si ca doamna diriginta l-a intrebat daca este adevarat ca mama lui......

Am plans in noaptea aia. Stins si definitoriu. Mi-am dat seama ca toata viata are sa stea sub semnul asta. Ca toata viata mea si a copilului meu are sa fie marcata si impletita cu un stigmat nedemn. Asta era biletul cel mai sigur catre  dezumanizarea noastra.

"De cand ma stiu si am amintiri cu mine am dat fara sa cer ceva in schimb. Am dat ceea ce mi s-a cerut. Am dat ceea ce am crezut ca pot sa dau. Am oferit bucati din mine tuturor celor care au facut parte din viata mea. Mi-am dat sufletul pana la ultima lui suflare. Am respirat intens pana aproape de moarte. M-am dat vietii pe mine zambind pana la epuizare.
Si ieri ca si astazi as putea muri oricand pentru o idee, pentru un strop de lumina sau pentru iubire.
Scrisul asta este despre ce am primit in schimb...Vin momente in care privind in spate, sau privind aiurea  te intrebi ce ti s-a dat. Stiind cum ai ars tu...Cu bucurie, cu daruire si cu patima mereu...
Am ras pana la lacrimi ca sa pot primi lacrimi inapoi. Le port cu mine mereu. Am zburat pana dincolo de dincolo sa mi se arate ca zborul poate fi frant. Inca mai port aripile mele. Dar nu mai exista zbor. Am privit drept tot timpul ,iar la linia orizontului ma astepta nedreptul...
M-am nascut libera si-am fost obligata sa inchid ochii. Un timp. Suficient cat sa invat intunericul.
Am iubit ca o torta si de fiecare data m-am stins in plansul meu.
Si-acum zambesc, sperand ca va veni cineva intr-o zi, pana la final, sa-mi spuna ca viata mea a meritat traita. Ca toata durerea a fost un cantec, ca plansul meu a facut si a desfacut sensuri si ca eu insumi am fost un sens.Mi-a ramas asteptarea..."

CONSIDERATII CU PRIVIRE LA CRITERIILE DE EVALUARE A PREJUDICIULUI MORAL SUFERIT DE VICTIMA ERORII JUDICIARE IN PROCESELE PENALE

Drd.Daniela Tarău

Academia de Politie ALEXANDRU I.CUZA

Abstract:

Romanian Courts do not possess a general uniform practice with regards to moral damages accorded to people wrongly sentenced.Here we're talking about a few already notorious miscarriages of jurisprudence in the last few years, which continue to bear a fiduciary cost to the Romanian State.The lack of a uniform practice in and of itself does not constitute a judiciary discomfort. The real issue exists because the vested Judge required to rule on moral damages adds to the unjustness and suffering of those who should rightly be compensated.I address here a number of recent causes precisely to prove the inconsequence of the Magistrate in the course of appreciating moral damages so badly needed in conjectures where the Romanian State bears culpability by judiciary errors.While it's true there are no pre-established criteria of operation in Romanian Courts and that judgment is generally equitable, it is also true that illegal arrest, restriction of personal movement and unjust sentencing all create physical and psychological trauma that are impossible to be 'measured', due to violations of fundamental values.The main role of this type of justice is played by the victim. No one addresses this issue. There is no institution that bear either the authority or obligation to correct the suffering of the victim. Everything is reduced to a certain money amount accepted by the victim, amount often negligible when viewed through the prism of the consequences generated by the illegal sentencing on the private life and on the family or the individual's conscience.

The following work expresses the opinion generated by a critical analysis with respect to moral damages accorded to a innocent citizen and the permanent claim of the representatives of the State in the institution of enrichment without just reasons.

Keywords: damages, miscarriage of justice, criteria, judgment in equity, victim.

Practica unitară cu privire la daunele morale acordate persoanelor condamnate pe nedrept ridică probleme destul de subtile pentru instanţe.Nu pot fi ignorate multitudinea  erorilor judiciare în materie înregistrate în ultimii ani ce au costat şi continuă să coste din punct de vedere pecuniar statul român, şi nu numai.

Disconfortul juridic astfel creat determină reacţii, atât din partea specialiştilor, cât şi din partea acelora care duc la buna înfăptuire a justiţiei. Problema reală există în mare masură datorită faptului că judecătorul investit să judece o cerere de acordare a daunelor morale, produce implicit şi alte inechitaţi şi suferinţe, atât pentru persoanele ale căror drepturi şi libertăţi au fost încălcate, cât şi pentru toţi aceia care sunt destinatarii de drept ai valorilor respective apărate de lege.

 In urma unei analize pertinente şi elocvente prin raportarea la cauzele  cele mai relevante, existente în materie, mă determină să afirm că pentru a dovedi inconsecvenţa magistratului în a aprecia cuantumul daunelor morale atât de necesare în situaţiile unde din culpa statului se produc erori judiciare incontestabile, motiv pentru care , drumul este sinuos iar aşteptarile ,nu întotdeauna cele mai potrivite.

E adevărat că nu se operează cu criterii prestabilite, e adevărat că se judecă în spiritul principiului echităţii…dar este la fel de adevărat faptul că măsura arestarii nelegale, restrângerea libertăţii de mişcare, condamnarea pe nedrept generează traume fizice şi psihice a căror “măsurare” este imposibilă, dat fiind că sunt lezate valori fundamentale.

Se cunoaşte faptul că rolul principal într-o construcţie de acest gen îl are victima erorii judiciare, de care nu se ocupă nimeni, şi nici nu beneficiiază de aportul legii in nici un fel. Astfel,nu exista vreo instituţie care sa aibe căderea sau obligaţia de a repara  şi altfel suferinţa acestuia.  Există doar posibilitatea (uneori incertă sau inechitabilă) în ceea ce priveşte acordarea unei sume de bani. Cuantificarea suferinţei printr-o simplă reparaţie de cele mai multe ori derizorie subliniază înca odată neputinţa legii de a apăra cu consecvenţă, promptitudine şi nu în ultimul rând cu exigenţă, orice victimă în cauză.

  Există critici cu privire la cuantumul daunelor morale acordate unui nevinovat şi la invocarea permanentă de către reprezentanţii statului a instituţiei îmbogăţirii fără just temei, ceea ce ne determina să aprofundăm problematica în sine, căutând eventual soluţii sau ,de ce nu să identificăm lacunele legislative ce determină asemenea situaţii juridice.

În Magna Carta Libertatum (Anglia, 1215) se prevedea:”niciun om liber să nu fie prins sau închis, sau lipsit de drepturile sale, sau pus în afară legii sau exilat, sau vătămat în vreun chip, nici nu vom merge împotriva lui, nici nu vom trimite pe nimeni împotriva lui, decât în temeiul unei judecaţi legiute a egalilor săi şi potrivit cu legile ţării”

Dacă aducem spre analiză un subiect de asemenea sensibilitate, se impune să definim mai întâi sintagma eroare judiciară aşa cum o prezintă dicţionarele juridice. Aşadar, eroarea judiciară este eroarea ce are loc cu prilejul judecării unei cauze penale, constând în greşita stabilire a faptelor, ceea ce a avut ca urmare pronunţarea unei hotărâri nedrepte, situaţie în care există posibilitatea reparării pagubei în cazul condamnării sau al luării unor măsuri preventive pe nedrept.De asemenea din perspectiva art.52 din Legea Legilor,Constituţia României ,articol ce consacră răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătura răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.[1]

Răspunderea statului in conformitate cu art.52 din Constituţie se regaseste reglementată  în Noul Cod Penal ,Titlul VI, Capitolul VI „Procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate ori în alte cazuri”,art. 538 - 541 ,articole pe care ve vom prezenta mai jos, pentru a putea fi supuse analizei şi de asemeni comparate cu vechea reglementare în materie, dată fiind concluzia unanimă care opinează in sensul că noua reglementare o completează pe precedenta, aducând elemente de noutate, atât de necesare instituţiei reparării prejudiciului suferit de victima unei erori judiciare.Sens în care,au dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară: persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urmă rejudecării cauzei, după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.[2] Aceleaşi dispoziţii au aplicabilitate şi în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsa, dacă după rejudecare s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.Exceptate de la cele două ipoteze arătate mai sus sunt persoanele care prin declaraţii mincinoase sau prin alte situaţii au determinat condamnarea, sau persoană condamnată căreia nedescoperirea la timp a faptului sau faptelor ce l-ar fi disculpat îi sunt imputabile.O altă prevedere a legii penale consacră faptul că are dreptul la repararea pagubei şi persoană care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. [3]

În consecinţă, putem afirma că victima unei erori judiciare, în speţă o persoană condamnată pe nedrept,reţinută şi arestată nelegal, situaţii stabilite, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de camera preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată investită cu judecarea cauzei ,are dreptul la reparaţie.[4]

Astfel,noua reglementare respectă în egală măsură Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care menţionează în unul din articolele sale că atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoană care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în Statul respectiv, cu expectia cazului în care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte.[5]

Referitor la textele de lege invocate în prima parte a analizei observăm că aşează în matca firescului o situaţie nefirească, aceea a condamnatului pe nedrept, a victimei unui act de injustiţie, indiferent de timpul sau locul unde se întâmplă o astfel de dramă.

Se cunoaste că justiţia de-a lungul istoriei sale, a produs şi cu siguranţă va mai produce erori. Oare cauza în sine ţine de natura umană, de nivelul de pregătire, de profesionalism şi de gradul de aplecare al celui pus să hotărască la un moment dat soarta semenului său deja aflat într-o situaţie juridică critică.

De aceea este fireasca întrebarea legitimă a acelora aflaţi în faţa unei erori judiciare: „cine, ce face, şi ce primeşte nevinovatul, pentru că el este personajul central al construcţiei injuste, să poată fi „reparat”? Stim însa că reparatia în sine, cu adevărat nu va exista niciodată. Astfel opinez că în această situaţie nu există restitutio în integrum şi nici vreun alt principiu de drept în măsură să restabilească demnitatea unui om.

Exista doar o prevedere în Codul de procedura penală care face referire la „felul şi întinderea reparatiei” ce ar trebui să aibe menirea  aproape mistică de a reda nevinovatului demnitatea pierdută, deoarece altceva nu i se  poate da înapoi.

Spre susţinerea celor afirmate, consider oportună evidenţierea integrală a prevederii , astfel, la stabilirea întinderii reparatiei se ţine seama de durata privării nelegale de libertate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situaţia prevăzută la art. 538. Reparaţia constă în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente viagere ori în obligaţia că, pe cheltuiala statului, cel reţinut sau arestat nelegal să fie încredinţat unui institut de asistenţă socială şi medicală.La alegerea felului reparatiei şi la întinderea acesteia se va ţine seama de situaţia celui îndreptăţit la repararea pagubei şi de natură daunei produse.Persoanelor îndreptăţite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate ori de încarcerare că urmare a punerii în executare a unei pedepse ori măsuri educative privative de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, şi timpul cât au fost private de libertate.[6]

In urma celor evidenţiate pot afirma înca odată existenţa acelor criterii de evaluare a cuantumului daunelor morale pe care magistratul investit cu o cerere de reparare le are la îndemână când judecă o asemenea solicitare, diferenţa fiind dată de faptul că le regăsim doar înşiruite formal în deciziile instanţelor, însa lipsite de efectul reparator dat de lege.

Privarea nelegală de libertate înseamnă zile şi nopţi petrecute în celulă, luni de zile, în unele situaţii chiar ani,( şi nu au fost puţine cazuri) ce modifică substanţial conştiinţa individului, naşte traume de nedescris, distruge familii culminând cu a distruge chiar persoana în cauza. Legiuitorul, în esenţă, surprinde întreg ansamblul nefast al erorii când statuează despre consecinţele produse asupra nevinovatului şi familiei sale, lăsând judecătorului libertatea totală în a stabili pe de o parte existenţa sau nu a suferinţei , intensitatea ei ,si pe de alta, cu toate justificările juridice pe alocuri savante,echivalentul în bani al unei situaţii fără echivalent.

Rolul judecatorului este de a operaţionaliza conceptele juridice noi şi nu de a le flutura magistral în tratatele de specialitate, golindu-le de alcatuirea iniţială dată de legiuitor.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, care constau generic, în atingerea valorilor ce definesc personalitatea umană, se au în vedere consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importantă valorilor morale lezate, măsură vătămării acestora şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele de către persoană lipsită în mod nelegal de libertate. Din cauza valorii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere , raportat la elementele de fapt. Astfel prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalităţii umane, al suferinţelor fizice şi psihice, principiul reparării integrale neputând avea decât un caracter aproximativ, ţinând seama de natură neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat băneşte.[7]

Această decizie a I.C.C.J este un exemplu de justificare rafinată ce  reliefează importanţa valorilor morale lezate,  valoarea personalităţii umane cât si, evaluarea faptului ca prejudiciul moral este imposibil de echivalat băneşte.

Se prea poate, cu tipul acesta de concepte să fi operat judecătorul în cazul Marcel Ţundrea, românul ce a stat în închisoare 12 ani nevinovat. Lupta cu un sistem dovedit bolnav în cazul său a pierdut-o tot el, dat fiind faptul că moare înainte de a fi achitat definitiv şi ia naştere „cea mai mare eroare judiciară din istoria justiţiei romanesti”. Demersul în reparaţie  continuat de fiica domniei sale se dovedeşte a fi un eşec lamentabil.  Astfel, destul de dur şi de  dureros majoritatea afirmă că,  statul român prin instituţiile sale îşi bate joc pentru ultima dată de Marcel Ţundrea acordând în cauză daune morale în cuantum de 5000 de euro ! Orice comentariu în acest sens este de prisos.

O altă speţă, la fel de incertă, de dureroasa şi de inechitabilă:”10 ani de închisoare, o femeie, acelaşi scenariu. Viorica Vişan acuzată şi condamnată pentru săvârsirea infracţiunii de omor la pedeapsa  16 ani inchisoare, se dovedeşte a fi nevinovată. Primeşte de la statul culpabil o renta viagera de 900 de lei pe lună.”

La polul opus identificăm cateva soluţii, puţine la număr, ce se apropie şovăielnic de normalitate,departe de a reflecta obiectiv un cuantum datorat victimei. Punem în discuţie un alt caz,cel al fostului ofiţer de poliţie Viorel Calmanovici ţinut după gratii 2 ani si 2 luni, luptând preţ de mulţi ani să-şi dovedească nevinovaţia, iar după ce este declarat nevinovat primeşte daune morale apreciate de judecator la 300.000 de euro. In oricare alt sistem de justiţie dintr-o ţara democratică respectiva sumă acordată cu titlu de despagubire ar fi fost mult mai mare.

*

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate cu titlul de prejudiuciu moral, dovedirea şi cuantificarea acestuia ridică probleme atât pentru solicitant, cât şi pentru instanţele de judecată. Este important însă că, atunci când circumstanţele cauzei justifică acordarea unei reparaţii, această să nu fie teoretică şi iluzorie,căci altfel s-ar goli de conţinut dreptul garantat de art.505 alin.1 cpp şi protecţia oferită de at.5 paragraf 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.[8]

Decizia de mai sus arată că acordarea unei reparaţii nu trebuie sa fie teoretică şi iluzorie. Sintagma „teoretică şi iluzorie” pare desprinsă dintr-un tratat de filosofie, realitatea obiectivă negasindu-şi locul în tipul de motivări cu care ne-au obişnuit instanţele româneşti în ultimii ani.

Ne intalnim în materia acordării daunelor morale, destul de des cu inconsecvenţa magistratului aflat în faţa unor situaţii greu de cuantificat, probabil greu de gestionat, generatoare de temeri în a acorda victimei erorii judiciare o suma rezonabilă,astfel reprezentanţii statului parasind sfera bunului simţ social cand „acuză” victimele erorilor de îmbogatire fără just temei.In oricare stat civilizat din lume daunele morale, in atare situatii ,exprima curajul celui ce înfaptuieşte justiţia în a recunoaşte greşelile castei, dar mai ales în a repara cuantificabil şi suficient suferinţele propriilor victime.

Nu se poate vorbi despre practică unitară, însa jurisprudenta vine şi stabileste niste bareme. De exemplu actuala practică a instantelor  situează relativ „costul” unei zile de inchisoare intre 1000 şi 1500 de lei. Pare echitabil privit din afară,dar dupa o analiză profundă faptul în sine,ar putea să ilustreze altceva: vieti distruse, destine curmate prea devreme, constiinte infrante, demnitati pierdute, moralitati sterse, toate acestea datorate timpului petrecut in inchisori de catre oameni nevinovati.

Arestarea nelegală a unei persoane are consecinţe asupra acesteia , lezandu-i onoarea şi poziţia socială, creditul moral, care , evaluate obiectiv , constiutuie fundamentul daunelor morale solicitate...Cuantumul daunelor morale se determina în fiecare situaţie în parte , ţinând cont de datele concrete ale cauzei...[9]

Repararea daunelor morale prin despăgubiri băneşti ridică problema dificilă  a modului şi a criteriilor de apreciere a prejudiciilor, cât şi a evaluării indemnizaţiilor destinate compensării acesora. Aprecierea prejudiciilor morale nu are la baza criterii exacte, ştiinţifice, deoarece există o incompatibilitate între caracterul moral, nepatrimonial al daunelor şi cel bănesc, patrimonial al despăgubirilor. Stabilirea cuantumului despăgubirii echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, include,desigur, o anumită doză de relativitate, dar ceea ce trebuie evaluat este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul că atare. Evaluarea cuantumului daunelor morale nu presupune stabilirea „preţului” suferinţelor fizice şi psihice ale reclamantului, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală , globală a consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiilor acestora pe toate planurile vieţii familiale, profesionale şi sociale.[10]

Cele două referiri din alte două decizii de referinţă ale I.C.C.J. reproduse mai sus fac parte din galeria de artă juridică contemporană şi sunt folosite în aproape toate motivările hotărârilor pronunţate de instanţele investite cu cereri de reparare a erorilor judiciare. La o lecturare atentă par aproape axiomatice.Ceea ce le lipseşte este consistenţa dispozitivului soluţiei respective, consistenţă ce ar trebui dată de suma de bani pe care victima ar trebui să o primească.

Sistemul de justiţie românesc îşi dovedeşte ineficienţa înca odată, pierzându-şi respectul cuvenit în faţa celor ce ar trebui să se plece. Cât timp tehnica folosită în apărarea statului face referire la îmbogaţirea fără just temei a nevinovatului, ne aflăm în faţa unei realităţi nefericite.Atât temeiul de drept cât şi temeiul de fapt al iluzoriei îmbogăţiri este nevinovăţia, condamnarea pe nedrept, restrângerea ilegală a libertaţii individului, şi de aici toate consecinţele nefaste ce decurg.

Revenind la criteriile de evaluare pe care judecatorul le are în vedere când stabileşte în echitate o sumă cu titlu de daune morale, cu siguranţă ne aflăm în faţa unei instituţii de drept care ridică probleme de percepţie personală pentru magistratul în cauză. Intensitatea suferinţelor fizice şi psihice ale unui individ încarcerat sau condamnat pe nedrept este lipsită de instrumentul de măsurare atât de necesar în stabilirea oricarui tip de prejudiciu.

In acest sens consider oportun a afirma faptul că , în afara studiului unui număr de cereri de chemare în judecată a statului  şi de soluţii ale instanţelor de judecata, dincolo de tehnicitatea lor, am descoperit de asemenea stări şi sentimente ce depaşesc puterea de întelegere a minţii umane în urma dialogului purtat cu un fost deţinut declarat nevinovat dupa 15 ani. Fără a interveni în vreun fel voi prezenta un pasaj scurt din monologul domniei sale, dezideratul personal fiind acela de a asculta şi partea cealaltă ramasă în tacere.

„Să vă spun care este intensitatea durerii sau a neputinţei? Este imposibil.Pentru că nu se poate măsura în cuvinte, fapte sau sentimente. Sistemul cu care mă lupt de 15 ani a avut aptitudinea precisă de a construi un monstru. Acumulările de furie, de mânie, de disperare, de anxietate, de neputinţă, nedreptate sau durere te pot transforma intr-un monstru. Prin nu stiu ce minune cu mine nu s-a intamplat aşa. Am crezut în doua lucruri. In Dumnezeu şi în mine. Mi-aş fi dorit să cred în trei. In Dumnezeu, in mine si in dreptate.Ultimul element al triadei,sublim de altfel, a lipsit cu desavarşire. Şi într-o bună zi din vinovat am devenit erou. Au fost aproape 2 ani de inchisoare, cu nopti lungi, fără somn, cu gânduri negre,şi frustrari vecine cu nebunia. Sunt amintiri pe care cu sigurantă le voi lua în lumea de dincolo...Eu sunt proba vie a unui şir lung de întamplari nefericite cărora sistemul le-a dat numele de erori judiciare, şi care mi-au marcat ireversibil existenta. Nimic nu mai poate fi cum a fost.”

Elementul de intentie al acestui demers este acela de a reaşeza victima prejudiciată de două ori, odată prin eroarea judiciară şi a doua oară prin frustrarea creată de cuantumul daunelor morale acordate, într-o fireasca normalitate ce i se cuvine pe drept,fără a-i prelungi astfel, în mod nejustificat suferinţa.

Cât timp vom continua să ne marginim în texte stereotipe, preluate cu copy-paste dintr-o decizie în alta, fără o analiza pertinetă şi exactă a unor astfel de speţe, vom continua să producem traume şi să ne jucam de-a Dumnezeu cu vieţile unor semeni de-ai nostri.

 Justiţia divină odată, undeva, cândva, va face dreptate. Si fara a fi cinică îmi asum cele afirmate:” pâna la Dumnezeu, te mănânca sfinţii”. Armonia Universului ar putea fi atât de uşor întreţinută, dacă ne-am reechilibra propriile spirite, spiritul echitatii, egalitatii şi nu în ultimul rand, al unei juste înfaptuiri a justiţiei.

Această lucrare a fost posibilă prin sprijinul financiar oferit prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cofinanţat prin Fondul Social European, în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/138822, cu titulul „Reţea Transnaţională de Management Integrat al Cercetării Doctorale şi Postdoctorale Inteligente în Domeniile “Ştiinţe Militare”, “Securitate şi Informaţii” şi “Ordine Publică şi Siguranţă Naţională” - Program de Formare Continuă a Cercetătorilor de Elită –“ SmartSPODAS”.”

REFERINTE BIBLIOGRAFICE

1.      Constitutia Romaniei

2.      Codul penal.

3.      Codul de procedura penala.

4.      Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010, în vigoare din 1 februarie 2014.

OUG nr. 3/2014 - pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative Monitorul Oficial 98/2014;

5.      Protocol Nr. 7 CEDO

6.      Florin Costiniu,Raspunderea statului pentru erori judiciare, Editura hamangiu,2011

7.      Ilie Dragulin,Daune morale.Practica judiciara 2010 – 2011 , Editura Morosan – Nicora, 2012

8.      Dorel George Matei .Daunele morale.Practica judiciara.Editura Hamangiu,2007

9.      C. TURIANU, „Raspunderea civila pentru daune morale”, în Revista Dreptul, Anul IV, Seria a III-a, nr. 4/1993;

Resurse Web

1.       www.scj.ro

2.       http://portal.just.ro/2/SitePages/jurisprudenta.aspx?id_inst

3.       http://legeaz.net/noul-cod-procedura-penala-ncpp/

4.       http://www.jurisprudenta.com/speta/

5.       http://www.codprocedurapenala.ro/legislatie/

---

[1] Art.52, alin.3 din Constitutia Romaniei

[2] Art 538 alin. 1 Codul procedura penala

[3] Art.539 Codul de procedura penala

[4] Art.539 alin. 2 Codul de procedura penala

[5] art. 3 din Protocolul nr. 7 la CEDO

[6] Art.540 Codul de procedura penala

[7] I.C.C.J.,s.civ.si de propr.int., dec.civ.nr.3223 din 21 martie 2010

[8] I.C.C.J.,s.civ.si de propr.int., dec.civ.nr.2981 din 13 mai 2010

[9] I.C.C.J.,s.civ.si de propr.int., dec.civ.nr.3758 din 23 martie 2009,nepublicata.

[10] I.C.C.J.,s.civ.si de propr.int., dec.civ.nr.148 din 15 ianuarie 2008, nepublicata

Geneza politicului - Ipoteza marxista

Activitatea politică s-a născut pe o anumită treaptă de evoluție a colectivității umane în condițiile în care produsul muncii colective depășea necesarul de consum și exista posibilitatea acumulării unor bunuri în interes privat.Această stare de lucruri diferită de starea anterioară a dat naștere la opoziție a unor membri ai colectivității, născându-se lupta dintre cei ce posedă și cei ce nu posedă. Miza fiind bunurile acumulate, existau două posibilități: fie repartiția se făcea just, fie se iniția lupta pentru menținerea stării create de această diferență.Odată intrată în logica luptei colectivitatea se scindează fiecare parte dorind a instaura raporturi favorabile sieși prin intermediul forței ce începe să se structureze ierarhic ca grup armat, dând naștere germenului statului.Odată apărut elementul statal, cei mai inteligenți dispuneau de intrumentul social ce garanta regulile de comportament a subgrupurilor și indivizilor componenți ai comunității, în conformitate cu scopurile proprii.Ulterior, întreaga activitate politică s-a defășurat în jurul instrumentului puterii, adică a statului, ca acaparare a aparatului statal, ca subordonare și meținere în subordine a sistemului statal.

Sursa informațională:

„Dicționar de filozofie” Editura Politică, București 1978

Definitia democratiei

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

"Liviu Dragnea va propune premierului decretarea starii de urgenta" Pe autostrada aia catre Alexandria doar....

A venit zapada !

A venit zapada ! Ceva neobisnuit nu ii.Ci firesc.Ca doar e iarna.Am schimbat coduri colorate. Ne-am dat in stamba la televizor. Ca asa ne place noua. Uite starea de alerta,nu e stare de alerta. Daca era vara aveam decretat cod de canicula. Sau de mai stiu eu ce. Nici un cuvant in schimb despre incompetenta, despre prostie sau imbecilitate. Nici macar unul. Cu siguranta zapada a acoperit cele doua morminte. Cativa demisi,plus unul de onoare. Onoarea mamei lui. Atentia este abatuta asupra dezastrului. Alt dezastru. Cu 13 morti. Parca suntem blestemati. Uite ce bine functioneaza memoria de foarte scurta durata.Uite cum cade in derizoriu ,gratie unor cunoscatori o drama.pentru care nu va raspunde nimeni. Nimeni.Ce frumos se spala pe fata unul si altul si isi pun in valoare gratiile la dat zapada. Si ma intreb catre unde naiba ne indreptam?